Andrei Roşu, românul care în 2012 a intrat în Cartea Recordurilor după ce a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente, a mai bifat anul acesta o performanţă memorabilă. Acesta a participat si a terminat cu success competiţia Enduroman Arch to Arch, care presupune parcurgerea distanţei de 480 de kilometri dintre Londra şi Paris în alergare, înot şi pe bicicletă.
Andrei Rosu ne-a vorbit despre ce implica o astfel de competitie si despre ce schimbari a adoptat in stilul sau de viata, astfel incat sa poata ajunge la performanta.
Cine este Andrei Rosu?
Am 39 de ani, sunt casatorit si am doi copii, Alex (7 ani) si Ema (4 ani). Lucrez intr-o companie multinationala de 12 ani si am un program ca orice om, de la 9 la 17. In timpul liber ma antrenez. Timp liber inseamna intervalul 5 – 7 dimineata, pentru ca serile imi place sa le petrec cu familia. Particip la competitii pe care unii oameni le considera extreme dar care, pentru mine, au devenit parte a normalitatii. Deasemenea, sunt implicat in multe proiecte sociale. Din 2010 am ales sa fac acest lucru pentru a ajuta si alti oameni. Sunt donator benevol de sange, din 2012, desi am frica de ace. In 2010 am inceput sa ma antrenez, pana atunci fiind un bun prieten al canapelei.
Cum s-a produs acel declic? Care a fost procesul mental care a determinat schimbarea de la un “om al canapelei” la un om foarte activ? Care au fost motivatiile?
Noi toti stim teoria, ce trebuie sa facem pentru a fi sanatosi – ca trebuie sa facem miscare, ca trebuie sa ne alimentam sanatos, sa ne hidratam corespunzator, sa nu fumam etc. In viata fiecarui om vin un moment cand iti faci un bilant. In cazul meu, venirea pe lume a primului copil a fost un moment puternic emotional. In clipa in care am realizat ca sunt un model pentru el prin tot ce fac, chiar si prin statul pe canapea butonand telecomanda, mi-am dat seama ca el va manca ce mancam noi, daca noi iesim sa facem miscare va iesi si el si tot asa. Am devenit, cum s-ar spune, responsabil.
Sa ne apropiem de evenimentul care te-a adus in atentia opiniei publice in ultima perioada: parcurgerea cu succes a ultramaratonului A 2 A. Explica-ne putin despre ce este vorba.
Un ultramaraton este o competitie compusa din 3 probe: inot, pedalat si alergare, care are o distanta mai mare decat cea a unui IronMan clasic (3,8 km inot, 180 km pedalat si 42 km alergare). Ultramaratonul Arch to Arc este considerat cel mai dificil din lume pentru ca, in primul rand, probele sunt inversate. Nu se incepe cu inotul si avand in vedere ca acest Arch 2 Arc include traversarea inot a Canalului Manecii, face cu atat mai dificila finalizarea competitiei. Se incepe din Londra, sunt 140 de km de alergare de la Londra la Dover, dupa care se traverseaza Canalul Manecii inot si la final, se pedaleaza de la Calais la Paris 300 de km. Partea cea mai dificila este inotul, Canalul Manecii reprezentand “Everestul inotatorilor”. Provocarea nu vine neaparat prin distanta, in linie dreapta ar fi cam 31 de km, dar sunt curenti foarte puternici, ai flux-reflux si niciodata inotul in Canalul Manecii nu va fi o linie dreapta. Toate acestea conduc la aprox. 50-60 sau chiar 100 de km parcursi inot. Sunt multe provocari pe care le intampini si care fac inaintarea dificila: apa este foarte rece, sunt tot felul de meduze, valuri foarte mari.
Povesteste-ne in ce a constat perioada pregatitoare si cum ai luat decizia de a participa la aceasta cursa Arch to Arc.
Daca in 2009-2010 am inceput sa alerg, prin 2011 incercand sa-i inspir si pe altii sa alerge prezentandu-le beneficiile (cum ar fi: ajungerea la o greutate optima, energia dobandita, eliminarea stresului) primeam raspunsul categoric: Eu nu pot sa fac asta, eu nu pot sa alerg! In competitiile la care am mai participat am vazut oameni fara picioare, care alergau cu proteze, persoane supraponderale sau varstnici, asa incat raspunsul “Eu nu pot sa alerg!” nu mi se parea o scuza. Asta m-a facut sa ma inscriu la o cursa care implica inotul si pedalatul, nu doar alergare. Eu cu bicicleta nu mai mersesem de la 9 ani iar de inotat… nu stiam sa inot. Asa ca am zis ca eu sunt candidatul ideal – daca eu reusesc nu va mai avea nimeni nici o scuza. Din acel moment m-am antrenat aproape un an si jumatate pana am participat la primul ultramaraton, dupa care am aflat de existenta acestui concurs Arch to Arc. Pentru ca inotul era punctual meu slab, documentandu-ma despre aceasta competitie, m-a incercat un sentiment de frica, dar aceasta frica m-a facut sa fiu convins ca am ales bine acest obiectiv. 18 luni am avut nevoie de antrenament. Am lucrat la partea de tehnica, dupa care la a parcurge distante cat mai lungi.
Iti propun sa luam pe rand cele 3 probe. Ce ne poti spune despre proba de alergare – tronsonul de 140 de km Londra – Dover?
Se pleaca din centrul Londrei. Am avut apoi nevoie de aprox 30 de km pentru a iesi din Londra si suburbii. Este un drum cu multe urcari si coborari. Nu este foarte usor de parcurs. La cursele foarte lungi e foarte important sa mentii un ritm contant. Daca ai un traseu plat este mai simplu, daca ai unul cu multe coborari si urcari atunci este mai dificil. Am alergat noaptea ceea ce a fost poate mai bine, pentru ca era o perioada cu calduri foarte mari, asa ca noapte fiind, am avut temperaturi ceva mai prietenoase. Am ajuns in Dover pe la ora 2 dupa-amiaza.
A urmat apoi segmentul de inot, care spuneai ca pentru tine s-a dovedit a fi cel mai dificil.
Momentul cel mai greu a fost cand dupa aproape 10 ore de inot, se vedea déjà foarte bine tarmul francez si estimam eu ca as mai avea cam 1-2 ore pana acolo. Au urmat cam 8 ore de inotat pe loc, din cauza curentilor foarte puternici. Dificil a fost si din cauza faptului ca, dupa 15 ore de inotat, bratul stang a inceput sa protesteze si practic nu a mai functionat. Dupa alte 3 ore si-a mai revenit. Durerea este si ea parte a unei competitii, parte a vietii si trebuie traversate si astfel de momente.
Ai mai fost in stare sa te urci pe bicicleta cand ai ajuns pe pamantul Frantei?
In momentul in care am simtit, pe la 3 dimineata, pamantul sub picioare si am iesit pe plaja, a fost o bucurie de nedescris – satisfactia ca cele 18 luni de antrenament nu au fost in zadar. Stiam ca am 12 ore pentru a ma reface si apoi a pedala. N-au fost 12 ore, au fost 30 de minute de refacere efectiva pentru ca, dupa ce am ajuns intr-un final la locul de odihna, au inceput niste lucrari la camera de vis-à-vis. Asa ca, dupa jumatate de ora de somn, am zis ca mai bine plecam si daca este nevoie ne vom mai odihni pe parcurs. Am prins cea mai calduroasa zi, 40 de grade C. La sol temperatura era si mai mare, asfaltul era moale, pietricelele se lipeau de roti, era foarte multa urcare, toate acestea si alte cateva peripetii au facut sa ajungem in Paris dupa aproape 20 de ore – un timp mai lung decat estimesem. Am intrat in Paris din pacate la o ora de varf, cand este foarte aglomerat.
Per total au fost 85 de ore. Nu a fost cea mai lunga competitie la care am participat, dar a fost cea care a avut cele mai intense momente.
Mi-as dori sa nu fiu acel “ciudat” care face astfel de lucruri, ci acest efort sa fie replicat. Fiecare om sa isi gaseasca Canalul Manecii sau Everestul si sa incepem astfel sa ne crestem stima de sine si sa ne ridicam ca tara.
Care este dieta pe care o abordezi?
Imi place sa cred ca nu am o dieta. Eu am observat ca atunci cand faci sport, corpul transmite foarte clar niste semnale si fiind foarte atent la ele am observat ca ma simt bine cu anumite alimente si mai putin bine cu altele. Fiecare trebuie sa testeze pe propriul stomac ce functioneaza si ce nu. Inainte de alergare nu ma ajuta foarte mult produsele de origine animala si nici in refacere nu ma ajuta, asa ca usor – usor am renuntat la ele. Dieta bazata pe fructe, legume, cereale, ma ajuta sa ma recuperez foarte repede si imi da energie. Dimineata ma trezesc, beau apa si in prima parte a diminetii mananc fructe. La sfarsitul antrenamentului imi fac un shake din lapte de soia sau de migdale, in care pun tot felul de fructe, seminte si alte condiment, cum ar fi turmericul sau scortisoara. La pranz, in general, consum salate. Imi place efectul pe care il au ele asupra organismului. Nu imi dau acea somnolenta dupa masa, pe care o aveam inainte, cand consumam alimente bogate in proteina animala.
Dupa-amiaza urmeaza o gustare de nuci si seminte .
Iar seara, adica la ora 18.00, este masa de proteine: fasole, linte, mazare, naut si altele din zona aceasta, care sunt surse de proteine de calitate.
Vorbeste-ne putin despre programul tau pe parcursul unei zile.
Zilele seamana foarte mult. Ma trezesc la ora 5, la sfarsit de saptamana chiar mai devreme, la 3-4, pentru a putea avea antrenamentele lungi, care sunt foarte importante in sportul de anduranta. Pana la ora 7 si jumatate au loc cele 2 antrenamente, dupa care urmeaza dusul copiilor la gradinita, la scoala si apoi mersul la birou. Dupa-amiaza este partea de petrecut cu familia: iesim in parc, vorbim, ne jucam, astfel incat cei mici sa inteleaga notiunea de familie si sa se simta iubiti – sa creasca sanatos .
Imi doresc ca la sfarsitul vietii sa las in urma un loc mai bun decat ar fi fost daca nu m-as fi nascut.
Andrei Rosu a fost invitatul lui Madalin Avramescu in emisiunea In Obiectiv, emisiune ce a purtat titlul “7x7x7 = Andrei Rosu”.
sursa foto: stiri.acasa.ro
5.419 Comentarii