Vesti bune transmise prin radio si televiziune

Speranța TV si Radio Vocea Speranței sunt doua canalele media aparținând Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România. Încă înainte de cristalizarea unei biserici proprii, adventiștii (mileriți și post-mileriți) au căutat să folosească mijloacele cele mai avansate ale timpului pentru a-și transmite mesajul – tipăriturile și hărțile sau diagramele profetice. Pasajul biblic care i-a inspirat a fost: “Scrie proorocia, și sapă-o pe table, ca să se poată citi ușor” (Habacuc 2,2).

Și noi, atunci când citim Scripturile, putem să întrezărim în ele o anticipare a comunicațiilor moderne: “Orice ați spus la întuneric, va fi auzit la lumină, și orice ați grăit la ureche, va fi vestit de pe acoperișul caselor” (Luca 12,3). Asemănările sunt interesante: ceea ce se înregistrează într-un studio de radio izolat fonic sau într-un studio TV înconjurat de întuneric, se aude până la mii de km și se recepționează cu antene montate pe acoperișul caselor!

Foto: Speranta TV

Probabil că profeția biblică care a influențat cel mai mult efortul misionar adventist este cea din Apocalipsa 14,6: “un înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică.” Acesta avea un mesaj de comunicat lumii întregi și a fost urmat de alți doi îngeri. Eu am și un motiv personal pentru care sunt legat de acest pasaj. Pe la vârsta de zece ani aveam o mare curiozitate pentru tehnică și am avut șansa imensă să am un pastor care m-a luat în serios și a răspuns la întrebările mele*. Era, probabil, prin 1965 când mi-a explicat cum trei sateliți geostaționari sunt suficienți ca să acopere toată suprafața pământului cu transmisii de radio și televiziune. Apoi a adăugat ceva ce nu cred că am înțeles atunci, dar nu am uitat: Nu ar fi posibil ca Dumnezeu să fi avut și asta în vedere atunci când i-a arătat lui Ioan trei îngeri vorbind lumii întregi?

Adventiștii au fost printre primii care s-au aventurat să folosească radioul pentru scopuri religioase. Pe 19 octombrie 1929, H.M.S. Richards a lansat, din Long Beach, California, o emisiune numită Tabernacle of the Air (Capela din eter) și care a devenit, după opt ani, Voice of Prophecy (Vocea Profeției), care operează și astăzi.

În New York, pe 21 mai 1950, William Fagal a transmis pentru prima dată un program adventist de televiziune. Apoi distinsul George Vandeman și-a început cariera strălucită printr-un program în alb-negru, în 1956. Câțiva ani mai târziu, sub numele bine-cunoscut It Is Written (Stă Scris), el a fost printre primii care au folosit televiziunea în culori în domeniul religios. În biografia legendarului Paul Harvey, publicată în 2009, sunt citate cuvintele lui la moartea lui Vandeman: “George Vandeman și-a încheiat lucrarea pe pământ la vârsta de 84 de ani. Când, la înviere, se va face din nou apelul, dacă vom auzi din nou acea voce nobilă și convingătoare… vom putea să fim siguri că am ajuns acolo unde trebuia**.”

Foto: sxc.hu

Biserica adventistă din România nu a putut să inițieze transmisii radio nici înainte de perioada comunistă, și cu atât mai puțin în timp acesteia. După 1990, energiile mult timp împiedicate să se manifeste au fost descătușate. După numai doi ani, Radio Vocea Speranței a început primele transmisii de radio, iar astăzi ele acoperă o bună parte a țării prin cele peste 45 de stații proprii.

Apoi experiențele insuflețitoare de la programele misionare transmise prin satelit (NET) începând cu 1996 au constituit suportul moral și tehnic pentru o primă prezentă adventistă regulată în televiziunea românească (“În Centrul Atenției” la RealitateaTV). Apoi, la 30 aprilie 2007 a fost lansată SperanțaTV, care este acum accesibilă în peste 70% dintre casele cu aparat tv din România.

Cum pot fi schimbate viețile oamenilor folosind radioul și televiziunea? 

Dezvoltarea extraordinară a audio-vizualului are loc în condițiile izolării tot mai mari dintre oameni, mai ales în cazul aglomerărilor urbane. Individualismul și secularizarea caracteristice societății actuale frânează destul de mult și transmiterea personală a Evangheliei.

În acest context, radioul și televiziunea pot să reprezinte o soluție necesară, pentru că trec dincolo de ușile închise și de barierele reprezentate de cadrul și timpul uzual pentru interacțiuni personale. Radioul de ascultă în casă, la serviciu, în autoturism și în multe alte locuri, în paralel cu alte activități. Televizorul funcționează la orice oră în casă, în instituții, în hotel.

Stresul, prejudecățile și interpretările negative despre activitățile organizațiilor, inclusiv religioase, determină o respingere generalizată față de oricine încearcă să spună sau să ofere ceva nesolicitat. Mai mult, un asemenea refuz lasă în urmă un reziduu de emoții negative, care se acumulează. În schimb, radioul și televiziunea generează mai puține emoții negative intense, pentru că gestul de a întrerupe audiția sau a schimba canalul este foarte facil.

Dar există șansa ca, în timp, percepția să se schimbe și prejudecățile să își piardă puterea atunci când conținutul și stilul emisiunilor se dovedesc rezonabile, folositoare și oneste. În timp, o persoană poate să ajungă să primească “învățătură peste învățătură, … puțin aici, puțin acolo” (Isaia 28,10), dând Duhului Sfânt ocazia să producă schimbări pozitive importante.

Există totuși limite?

“Mijloacele audio-vizuale au eficacitate maximă ca să consolideze atitudini pre-existente, eficacitate moderată ca să creeze atitudini care nu există și eficacitate minimă ca să schimbe convingeri. În acest caz, tot ce se poate spera este o schimbare lentă, care se acumulează în timp***.”

Desigur, există oameni care au avut experiența unor schimbări radicale în viață prin radio și televiziune. Îi lăudăm pe Dumnezeu pentru ei. Probabil că aceștia sunt totuși o minoritate, oameni deja pregatiți, într-un fel sau altul, de Duhul lui Dumnezeu.

Televiziunea, prin definiție, se bazează în primul rând pe imagine, care este eficientă pentru a genera emoții, dar slabă în comunicarea unui conținut de informații și idei, prin comparație cu pagina tipărită, asupra căreia poți reveni pentru o bună înțelegere. Dar în condițiile în care oamenii citesc din ce în ce mai puțin, folosirea televiziunii este, totuși, absolut necesară.

Ce ne putem propune?

Să contribuim la diminuarea prejudecăților este esențial pentru a putea continua misiunea bisericii. Atunci când suntem prezenți în spațiul audio-vizual, discutând lucruri care îi interesează pe oameni, participând cu modestie și iubire la frământările lor, putem spera să căpătăm dreptul nu de a vorbi, ci de a fi ascultați – ceea ce este cu totul altceva. Pare puțin, dar este enorm, mai ales pentru societatea de azi.

Foto: sxc.hu

Să îi apropiem pe oameni de Sfânta Scriptură este ceea ce dorim cel mai mult. Putem să inspirăm în cei care ne urmăresc încrederea că Biblia este scrisă pentru oameni ca ei, că merită să o citească, să deprindă regulile simple pentru a fi înțeleasă, să aibă încredere în ce au citit – altfel spus, trebuie să-și creadă ochilor! Bucuria descoperirilor proprii și conștiența iubirii lui Dumnezeu vor aduce motivația pentru schimbări pozitive și izvorâte din credință. “Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului, care trebuie să fie adresate lumii, sunt o descoperire a caracterului de dragoste al lui Dumnezeu.” (Ellen White, Parabolele Domnului Hristos, pag.314)

* Acel pastor vizionar se numește Dezideriu Faluvegi.
** Paul Batura, Good Day! The Paul Harvey Story, Regnery Publishing, 2009, pag.183.
***Daniel Reynaud, Media Values: Christian Perspectives on the Mass Media, Avondale Academic Press, Avondale, 1999, pag. 121.

Adrian Bocăneanu, Director de Relații Externe, Centrul Media Adventist

Sursa: Curierul Adventist.