Tulburările de memorie sau senzaţia de epuizare, semne ale îmbătrânirii precoce a creierului

Adaugat la data mai 02, 2016 cu niciun comentariu

Creierul uman suferă din cauza unor obiceiuri cotidiene pe care mulţi le avem. Somnul insuficient, fumatul, consumul exagerat de zahăr sunt câteva dintre cauzele îmbătrânirii premature a creierului, prin distrugerea neuronilor. Semne ale îmbătrânirii cerebrale precoce sunt tulburările de memorie dese, incapacitatea de concentrare şi atenţie, senzaţia de epuizare şi tendinţa de a aluneca spre depresie.

Procesul de deteriorare a memoriei este asociat cu înaintarea în vârstă, însă cercetările recente arată că acesta debutează mult mai devreme.

Preşedintele Societăţii de Neurologie din România, Dafin Mureşanu, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia unui important simpozion organizat la Cluj că până de curând se considera că îmbătrânirea creierului începe de la 60 de ani, dar există studii care au redus considerabil acest prag până la 45 de ani.   “Să nu ne abandonăm în faţa televizorului, să mai citim o carte, să avem interacţiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacţiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, a declarat Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România.

Specialiştii neurologi susţin însă că îmbătrânirea prematură a creierului poate fi prevenită dacă oamenii dorm suficient, citesc cărţi în loc să se uite la televizor, discută cu alte persoane şi mănâncă sănătos.

sursa: www.adevarul.ro

5.419 Comentarii

Lasa un comentariu