Stilul de viaţă adventist: Fără alcool (partea a II-a)

Adaugat la data mai 28, 2014 cu niciun comentariu

Vă invităm să citiți al nouălea articol dintr-o serie de materiale informative scrise de dr. Emil Rădulescu, realizatorul Rubricii de sănătate din cadrul Matinalului de la Radio Vocea Speranței.

De multe ori, ne scapă consecinţele individuale şi sociale ale consumului de băuturi alcoolice. Cu toţii ne gândim doar la efectele asupra ficatului, adică la ciroza hepatică.

Celelalte efecte ale alcoolului, cum ar fi hemoragiile gastrointestinale, pancreatita, anemia, aritmiile cardiace, cardiopatia, polineuropatia, depresia, anxietatea, accidentele de orice fel, bolile canceroase, agresivitatea şi dependenţa sunt, de multe ori, trecute cu vederea. Şi lista ar putea continua!

rvsAscultă Rubrica de Sănătate realizată de dr. Emil Rădulescu
la Radio Vocea Speranței!

După statisticile existente, pe glob, consumul anual de alcool pur pentru persoanele care au trecut de 15 ani este de 6,13 litri, în timp ce în Uniunea Europeană este de 13 litri. De fapt, nimeni nu cunoaşte cu exactitate volumul de alcool consumat, datorită cantităţilor mari produse ilegal și introduse prin contrabandă. Din acest motiv, nici pierderile produse de alcool nu sunt cunoscute decât foarte vag. De exemplu, guvernul englez spune că, în Anglia, alcoolul produce pierderi de peste 1 miliard de dolari pe săptămână, o cifră care nu corespunde realităţii.

dop de vin smallDin nefericire, în ciuda dovezilor izbitoare privind impactul clinic, social şi economic al alcoolului, în majoritatea ţărilor nu există nicio strategie adecvată pentru a opri răul produs de alcool. Nici sprijinirea măsurilor împotriva consumului de alcool nu este atrăgătoare pentru politicieni.

Printre puţinele organizaţii religioase care au decis renunţarea la băuturile alcoolice se numără Biserica Adventiştilor de Ziua a Șaptea – şi aceasta încă de acum  150 – 160 de ani.

Între anii 1990 şi 2001, în trei oraşe industriale din Siberia apuseană, mai mult de jumătate din toate decesele la bărbaţii de 18 până la 65 de ani s-au datorat abuzului de alcool. Din datele pe care le avem, Rusia ocupă locul al patrulea în ce priveşte consumul de alcool pe cap de locuitor, după Republica Moldova, Cehia şi Ungaria, cu un consum de 15,8 litri de alcool pur pe an şi persoană. Aceste cifre oficiale nu includ alcoolul produs în mod ilegal, care este tot atât de mare.

alcohol bottle alcool smallRevista Clinical Medicine (2012;12:29-34) îi avertizează pe medici să nu recomande consumul de alcool pentru motive de sănătate,  cerând ca mitul alcoolului să fie spulberat. Orice cantitate de alcool se asociază cu un risc pentru sănătate. Urmărind peste un milion de femei timp de șapte ani, autorii studiului au găsit că un consum de 10 g alcool zilnic, deci ceva mai puţin decât o jumătate de pahar de vin a crescut riscul cancerului mamar cu 10%.

O cercetare efectuată de Institutul Naţional de Sănătate din Helsinki, Finlanda, arată că ingestia unui singur pahar de vin face ca, după două ore, glicemia să crească şi sensibilitatea faţă de insulină să scadă. Deci alcoolul creşte şi riscul diabetului de tip 2.

Aproximativ o treime din actele de agresiune din Germania, cam 50.000 de cazuri pe an, survin în urma consumului de alcool, o bună parte dintre cazuri survenind în cadrul familiei. Activitatea agresivă vine în urma scăderii controlului asupra comportamentului şi lipsei de inhibare, de frânare,a impulsurilor agresive.

Una dintre complicaţiile neluate în seamă ale consumului de alcool este alterarea funcţiei imunitare, ducând la imunodeficienţă şi la procese autoimune. Doar câteva din aceste stări:

  • pneumonia şi septicemia, dar şi infecţiile căilor urinare, ale căilor biliare şi peritonita;
  • frecvenţa şi severitatea tuberculozei pulmonare este de 15 până la de 200 de ori mai mare la alcoolici decât la restul populaţiei;
  • alte infecţii cum sunt SIDA, hepatita C, abcesul pulmonar, difteria şi meningita se întâlnesc cu o frecvenţă mai mare la alcoolici;
  • consumul cronic de alcool poate duce la diferite tulburări metabolice;
  • una dintre modificările cele mai îngrijorătoare produse de alcool este alterarea fluidităţii membranelor celulare, de care depind intrările şi ieşirile din celulă şi fără de care celula nu poate exista.

Citiți și articolul următor, care aduce noi dovezi în favoarea abandonării alcoolului.

Dr. Emil Radulescu
Foto: sxc.hu

 

5.463 Comentarii

Lasa un comentariu