Contractul pentru pasajul de la Berceni a fost semnat în martie 2019. Construcția trebuia să fie gata încă din 2021. Dar lucrările au început cu întârziere. Anul trecut, constructorii au avut probleme de aprovizionare cu unele materiale, după declanșarea războiului din Ucraina. Din aceste motive, lucrarea nu e finalizată.
Stadiul fizic al lucrării este de aproape 80%. Noul termen de finalizare, stabilit de compania de drumuri este luna martie.
Lucrările sunt în întârziere și la pasajul Olteniței. Contractul a fost semnat în iunie 2019, iar edificiul trebuia să fie gata la sfârșitul lui 2021. Dar și aici termenul a fost amânat.
Lucrările de construcție la pasajul de la Olteniței au început tot în vara lui 2020 și ar fi trebuit încheiate în 2022. Reprezentații Companiei de drumuri au stabilit ca noul termen să fie luna aprilie. Pentru moment, stadiul fizic al lucrării este de aproximativ 75%.
Reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii avertizează însă că mai sunt necesare și alte investiții pentru a reduce aglomerația de pe centură. Pasajele de la Berceni și Olteniței vor avea două benzi pe sens. Mai trebuie lărgite șoselele adiacente.
Până când vor fi gata cele două pasaje, șoferii sunt nevoiți să piardă timp în aglomerație.
Cele mai mai întârzieri sunt însă la pasajul de la Cernica. Compania de drumuri a reziliat recent contractul și nu se știe cu exactitate când va fi ales un nou constructor care să reia lucrările.
21.02.2023
5.436 Comentarii