Federaţia Columna, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de salariaţi din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, a hotărât, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional, cu unanimitate de voturi, declanşarea de acţiuni sindicale, inclusiv greva, calendarul acţiunilor de protest urmând să fie stabilit după data de 1 iunie.
Conform unui comunicat remis presei, marţi, decizia a fost determinată de scăderea veniturilor prin măsurile prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin modificarea sistemului de acordare a drepturilor salariale, neaplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi schimbarea sistemului de finanţare în Asistenţă Socială, ca urmare a modificărilor care vor fi aduse Legii nr. 292/2011 a Asistenţei Sociale.
“Mii de salariaţi au semnat deja listele de participare la acţiuni sindicale, inclusiv la grevă, acest proces fiind în plină desfăşurare, urmând ca după data de 1 iunie să fie stabilit calendarul concret al acţiunilor sindicale”, precizează sursa citată.
16.05.2023
5.436 Comentarii