A fi calificat de cineva cu indicativul „educat” te face să te simți bine, chiar măgulit. Când însă copilul îți este evaluat ca fiind „educat” experimentezi o bucurie intensă, o satisfacție profundă. Trăiești simțământul lucrului bine făcut, al împlinirii. Ce înseamnă prin urmare să oferi copilului o educație superioară, de calitate? Care este portretul robot al copilului educat? Cum pot părinții, considerați primii și cei mai buni educatori, să abordeze o educație potrivită pentru copii lor?
Mai întâi de toate recunoaștem că educaţia este un proces deliberat în care se urmăreşte un anumit scop, ideal, țintă. Ca să educi cu sens, cu folos trebuie să-ți definești clar idealul. Aceasta înseamnă să-ți imaginezi permanent copilul drept adultul de mâine care își trăiește viața cu bucurie și împlinire. În sensul acesta el:
* este conștient de valoarea pe care o are prin creațiune și răscumpărare (jertfa lui Christos);
* recunoaște că trăiește într-o lume în care răul luptă împotriva binelui, iar el este chemat să aleagă binele definit ca fiind Dumnezeu – tot ce spune și face El, toate acestea descoperite omului prin Scriptură;
* și își asumă rolul de a trăi pentru a face bine altora potrivit cu talentele pe care le are și în armonie cu exemplul oferit prin viața lui Hristos.
În sensul acesta Kay Kuzma, un veritabil educator creștin, recomandă evitarea a cel puțin două capcane în educația copiilor noștri.
1. Prima dintre aceasta este capcana de a echivala o bună purtare cu a fi un om bun. Oamenii – cei care merg la biserică, prietenii, vecinii, bunicii – au tendinţa de a judeca copiii în funcţie de modul în care se poartă. Şi pentru că vă doriţi ca ceilalţi să creadă că sunteţi părinţi buni, iar copiii voştri – copii buni, devine foarte tentant să stabiliţi standarde ridicate pentru comportamentul copiilor, bazate pe aşteptările celorlalţi sau pe ce anume consideră ceilalţi că înseamnă „bun”, iar nu pe ceea ce reprezintă scopul vostru suprem pentru viaţa copiilor voştri şi pe ceea ce le motivează inima, îi „înduplecă”.
Ca urmare, copiii încep să creadă că modul în care se comportă este mai important decât atitudinea sau motivaţia. Deciziile bazate pe principii pier fără urmă. Binele şi răul devin o problemă în alb şi negru, depinzând de cine deţine autoritatea în acea situaţie – sau cine îi vede. Nuanţele de gri nu mai există atunci când copiii trebuie să respecte fără discuţii standardele omeneşti care pot să nici nu aibă o bază morală sau raţională clară. Copiilor nu li se permite să ia decizii morale principiale şi să înveţe din consecinţe.
Atunci când copiii trăiesc într-un mediu legalist, mesajul mai mult sau mai puţin subtil pe care îl recepţionează este că sunt iubiţi, acceptaţi sau răsplătiţi doar atunci când se poartă „frumos”. Dacă cei mici se simt iubiţi şi acceptaţi doar atunci când „joacă” după cum le cântă părinţii, este uşor să aibă aceeaşi percepţie şi cu privire la Dumnezeu. Fii bun ca să n-o încurci! Nu ne mai mirăm atunci că legalismul este adesea motivul pentru care copiii resping „religia.”
Copiii sunt iubiţi de Dumnezeul universului pentru ei înşişi, nu pentru ceea ce fac. Dumnezeu doreşte ca ei să fie fiinţe omeneşti, nu fapte omeneşti. Părinţii uită că în ochii copiilor, ei sunt reprezentanţii lui Dumnezeu. Pe parcursul anilor de creştere, dacă copiii simt că acceptarea lor de către părinţi şi alţi adulţi importanţi din viaţa lor este condiţionată de performanţă, ajung să creadă că şi acceptarea de către Dumnezeu trebuie să fie la fel.
O consecinţă posibilă a mântuirii prin fapte este faptul că făcându-se mari, copiii pot trece la extrema opusă abandonând orice standard, inclusiv poruncile principiale ale lui Dumnezeu. În rebeliune, vor juca aşa cum îşi vor cânta ei singuri.
De aceea părinții trebuie să lucreze cu inima copiilor – adică să urmărească modelarea atitudinilor şi motivaţiilor – şi comportamentul se schimbă de la sine.
2. O a doua capcană este folosirea forţei pentru ca familia să arate bine sau să fie bună. Dat fiind că părinţii sunt mai mari, ştiu mai multe şi, uneori, pot să ţipe mai tare decât copiii lor, pot cădea cu uşurinţă în capcana folosirii forţei fizice sau mentale pentru a-i determina pe copii să facă ceea ce vor ei. Aceşti părinţi iau decizii în baza propriilor lor nevoi, iar nu ţinând seama de nevoile copiilor. Mituiesc, înfricoşează, ameninţă sau folosesc coerciţia fizică.
Unii oameni se simt importanţi atunci când îi umilesc pe alţii; se simt superiori atunci când îi fac pe alţii să se simtă inferiori şi se simt puternici făcându-i pe alţii să se simtă slabi. Aceşti oameni sunt obsedaţi de control.
Copiii care nu au voie să ia decizii potrivite vârstei lor şi să cunoască consecinţele fireşti ale deciziilor lor, rareori ajung să ştie să ia decizii mature. În schimb, ei vor folosi aceleaşi tactici şi cu copiii lor. Îi vor obliga să se conformeze pentru a-i face pe ei să arate bine, să se simtă puternici, să obţină ce vor sau pur şi simplu pentru că nu au răbdare să procedeze altfel. Acest gen de control exterior este abuziv.
Evident că părinţii trebuie să fie fermi dar blânzi în acelaşi timp. Ei trebuie să deţină controlul asupra situaţiilor, nu asupra copiilor lor. Ei trebuie să creeze un mediu în care nevoile copiilor să fie împlinite, inclusiv nevoia de exprimare şi de alegere. În acelaşi timp, comportamentul greşit trebuie prevenit sau corectat. În aceste situaţii, comportamentul corespunzător trebuie învăţat fără a recurge la mânie sau forţă. Lucrul acesta le creează copiilor sentimentul de siguranţă şi încredere în ceilalţi, sentiment care îi ajută să devină oameni care iau decizii responsabile.
De dragul copiilor voştri creşteţi în maturitate şi siguranţă în Hristos care vă iubeşte pentru cine sunteţi şi nu pentru ce faceţi.
Odată ce v-aţi clarificat ce anume vă doriţi pentru copiii voştri – odată ce aţi stabilit care este ţelul vostru în privinţa lor, v-ați definit pericolele și ați decis să le evitați e timpul să învăţaţi tot ce trebuie să cunoaşteţi pentru a fi eficienţi. Învățați cine sunt copiii voștri și învățați cum să îi educați potrivit, folosind Biblia și alte surse sigure de educație sănătoasă.
autor: pastor Romică Sîrbu, Director al Departamentului Educație din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România
5.463 Comentarii