Reteta zilei – Tocanita de vinete

Adaugat la data iulie 30, 2015 cu niciun comentariu

Primejdia cea mai mare pentru sanatatea oamenilor porneste de la un stil de viata nesanatos si, in primul rand, de la o alimentatie nepotrivita. Cu toate ca regulile de baza ale nutritiei sanatoase sunt mai cunoscute in prezent decat inainte, tulburarile legate de alimentatie sunt in continua crestere.
Educatia in stabilirea obiceiurilor joaca rolul cel mai important in dezvoltarea sanatoasa a tuturor aspectelor vietii. Este extrem de important sa se lucreze din copilarie la acest aspect, pentru ca este momentul potrivit in care se fixeaza gusturile care vor fi pastrate pe tot parcursul vietii.
Este extrem de important ca, de la cea mai frageda varsta, copiii sa consume impreuna cu parintii alimentele cele mai sanatoase, oferite in formele adaptate varstei: salate de rosii, de castraveti, morcovi, gulii, zarzavaturi fierte, leguminoase, cereale si tot felul de fructe. Copiii se vor obisnui si vor indragi hrana vegetariana.
Pe de alta parte, cel mai important sfat este de a nu forta copiii sa manance. Permiteti pastrarea si intarirea senzatiilor de foame si satietate. In loc de a-i indemna pe copii sa manance mai mult, sa ne incredem in instinctele naturale si in reglarea fiziologica. Indemnul de a consuma intreaga portie, diminueaza propria senzatie de satietate a copilului, deoarece autoritatea parintelui este considerata mult mai importanta decat propriul simt. Prin aceste comportamente aparent simple, dar repetate, se poate aseza fundamentul viitoarei obezitati, in cazul in care exista si o predispozitie genetica.
Educatia copiilor inseamna exemplu plus iubire.
Un exemplu frumos de alimentatie corecta, poate sa fie inspirat din reteta urmatoare de tocanita de vinete.

vinete - reteteculinare roPentru prepararea ei trebuie sa avem:
500 g de vinete cuburi
200 g ceapa solzisori
150 g ardei cuburi
400 g rosii felii
o legatura de patrunjel verde
ulei
sare

Ceapa si ardeiul se calesc in apa cu putina sare.
Sa adauga vinetele si un sfert de cana cu apa. Dupa 10 minute se pun si rosiile. La sfarsit se pune verdeata si uleiul. Daca doriti, puteti sa adaugati si putin usturoi zdobit.
Gatiti cu dragoste si atunci veti obtine cele mai delicate arome, pentru familii fericite!

Ramaneti in forma: mancati intelept!

30.07.2015

 

sursa foto: 1. romanialibera.ro; 2. reteteculinare.ro

5.419 Comentarii

Lasa un comentariu