Radio Vocea Sperantei Cluj-Napoca a implinit 10 ani

Adaugat la data octombrie 12, 2012 cu niciun comentariu

Sambata, 13 octombrie, ora 18, la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, va avea loc aniversarea a 10 ani de prezenta a postului de Radio Vocea Sperantei in aceast oras.

La eveniment vor fi prezenti directorul general al Centrului Media Adventist, Valeriu Petrescu, reprezentati ai autoritatilor locale și realizatori de emisiuni. Ascultatorii invitati la aniversare vor marturisi in ce mod le-a schimbat viata mesajul transmis pe calea undelor in acest deceniu de activitate a postului de radio Vocea Sperantei.

Reactiile din partea ascultatorilor nostri, in tot acest timp, inimile schimbate pe care le cunoastem deja, ne motiveaza sa mergem mai departe! Suntem convinsi ca, intr-o zi, atat realizatori cat si ascultatori, vom auzi acea Voce, Vocea Mantuitorului care ne va spune bun venit in Imparatia Lui”, a declarat pastorul Stefan Tomoiaga, coordonatorul postului Radio Vocea Sperantei din Cluj.

Cu acest prilej, Radio Vocea Sperantei Cluj-Napoca va oferi si un concert de exceptie sustinut de formatii precum corul de camera The Royal Singers si orchestra de camera Pro Nobile din Bucuresti, dirijate de Albert Madalin Codreanu, corul barbatesc Echo din Cluj-Napoca, corul de copii Harmony Kids din Targu-Mures si solistii Luiza Spiridon si Catalin Gitan.

Radio Vocea Sperantei Cluj-Napoca a obtinut licenta de emisie la în anul 2002, avand astfel posibilatea de a emite pe frecventa 88,3 FM timp de opt ore pe zi. In Romania, Radio Vocea Sperantei este prezent in casele oamenilor incepand cu anul 1992. In prezent, exista o retea de 45 de statii locale proprii cu emisie de 24 de ore pe zi si cinci statii locale proprii cu program de doua pana la 18 ore pe zi. Radio Vocea Sperantei poate fi receptionat si prin satelit sau internet, la adresa www.rvs.ro.

Programele emise din studiourile Radio Vocea Sperantei au o tematica sociala, medicala, educativa, culturala si religioasa. Prin emisiunile interactive locale, clujenii au ocazia sa intervina în emisiuni pentru a-si exprima opiniile sau pentru a adresa realizatorilor si invitatilor diverse întrebari.

Evenimentul aniversar de sambata, 13 octombrie, din Cluj-Napoca va fi un bun prilej de cunoastere între realizatori si ascultatori. Persoanele care nu pot participa la acest eveniment vor avea ocazia sa urmareasca cele mai importante momente in cadrul unei editii viitoare a emisiunii „Biserica in actiune” de la Speranta TV.

5.435 Comentarii

Lasa un comentariu