Premierul Nicolae Ciucă a participat astăzi, la Iaşi, de la ora 11, la ceremoniile de Ziua Unirii Principatelor Române, iar președintele Klaus Iohannis, la ceremoniile din Parcul Carol

Adaugat la data ianuarie 24, 2023 cu niciun comentariu

Discursul premierului Nicolae Ciucă la festivitățile de la Iași:

”Doamnelor și domnilor,

Dragi ieșeni,

Mă bucur să revin la Iași, într-o zi cu o semnificație specială pentru România. Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române – actul fondator prin care națiunea română a pus bazele modernizării și emancipării statului și a început opera neobosită a unificării poporului nostru.

Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune.

Unirea Moldovei cu Țara Românească nu ar fi fost posibilă fără acțiunile curajoase ale pașoptiștilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomației românești pe lângă Cancelariile Marilor Puteri și, mai ales, fără susținerea populară a românilor. Așadar, actul de acum 164 de ani a fost opera de voință și de curaj a întregului popor și a elitei sale politice.

Lecția istorică rămasă peste timp este că prin voință, unitate, curaj și susținerea cetățenilor noștri putem reuși cele mai ambițioase obiective. Realizările recente confirmă acest lucru. Aderarea României la NATO, obținerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare.

Doamnelor și domnilor,

România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitorul nostru. Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și ale întregii lumi.

Iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare. De a reduce, cât mai rapid cu putință, decalajele între sate și orașe, între regiunile României.

Guvernul pe care îl conduc a reușit progrese semnificative. Pentru că suntem la Iași, aș dori să mă refer la Autostrada Moldovei, A7, un obiectiv așteptat mulți ani de cetățeni și care, în sfârșit, are perspective certe de realizare. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reușim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorități este încă un exemplu ca împreună putem pune lucrurile în mișcare, uniți de dorința pentru mai bine. A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni va consolida, prin finanțarea europeană de care beneficiază România, oportunitățile de dezvoltare ale Moldovei.

Aceeași mobilizare trebuie să se regăsească în toate acțiunile îndreptate spre creșterea calității vieții cetățenilor noștri, spre dezvoltarea comunităților și a țării.

În România europeană toți cetățenii trebuie să aibă șanse egale, să se simtă în siguranță și să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper.

Garanțiile de securitate oferite de NATO și de parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii, fondurile europene, inclusiv cele pe care le putem accesa prin PNRR, nivelul investițiilor de la bugetul de stat și mai ales existența unei unități de acțiune politică la nivel intern și extern sunt atuurile dezvoltării noastre.”

24.01.2023

5.396 Comentarii

Lasa un comentariu