Papa Francisc i-a îndemnat pe liderii europeni să se aplece mai mult asupra problemelor legate de distribuţia bogăției și de rata scăzută a natalității. Suveranul Pontif consideră că acestea au creat o Cortină de Gheață între statele bogate și cele sărace din Europa și au alimentat fenomenul migrației. Papa se află într-un turneu în Balcani, în Bulgaria și Macedonia de Nord. Țări în care catolicii reprezintă o mică minoritate, iar relația cu biserica ortodoxă este sensibilă.
Este prima vizită a unui Papa în Bulgaria în ultimii 17 ani, o țară cu 7 milioane de locuitori și cu o minoritate catolică de 58.000 de oameni.
Papa a oficiat o slujbă în față mulțimii din piața Alexandr Nevski și a transmis mesaje legate de problemele lumii contemporane. Le-a cerut credincioșilor să se roage pentru pacea lumii. A spus, între altele, că Bulgaria este o răscruce, un punct de dialog între mai multe religii și confesiuni.
Vizita a fost marcată de emoția întâlnirii cu credincioșii. Papa a binecuvîntat persoane care erau în scaune cu rotile, a adresat cuvinte calde tuturor și a făcut daruri unor copii. A vizitat un centru pentru refugiați și cu puțin timp în urmă a ajuns în orașul Rakovski din sudul Bulgariei, unde trăiește o importantă comunitate catolică.
Liderii Bisericii Ortodoxe Bulgare au ordonat preoților săi să nu ia parte la rugăciuni și slujbe împreună cu Papa, pentru că legile nu permit acest lucru. Papa Francisc s-a întâlnit însă cu Patriarhul Neofit și a vizitat catedrala ortodoxă din Sofia.
06.05.2019
5.419 Comentarii