Oscilaţiile de temperatură afectează organismul

Adaugat la data aprilie 25, 2016 cu niciun comentariu

Schimbările bruşte de temperatură dau organismul peste cap, iar persoanele care suferă de afecţiuni cronice sunt primele victime ale vremii.

“Pentru persoanele care au probleme cardiace, probleme reumatice, cei cu astm bronşic este, într-adevăr, un efort foarte mare. De aceea, este foarte bine ca în perioada respectivă lumea să umble îmbracată corespunzător”, spune dr.Ioan Mureşan, medic de familie.

Alături de persoanele în vârstă, şi copiii sunt expuşi riscului de îmbolnăvire, fiindcă au imunitatea mai scăzută. Din cauza alternanţei temperaturilor, aceştia ajung la medic cu afecţiuni neobişnuite pentru acest sezon, scrie citynews.

“Sunt multe cazuri de enterocolită, apanajul începutului de vară, pentru că a fost perioada cu 25-28 de grade, şi virozele, care sunt apanajul sezonului de iarnă. Deci, practic, am întâlnit cele două patologii, specifice celor două anotimpuri”, a mai spus medicul clujean.

Acesta recomandă ca în astfel de perioade să consume lichide, vitamine şi minerale. De asemenea, oamenii trebuie să se îmbrace corespunzător.

Persoanele care suferă de viroze respiratorii sau au febră trebuie să urmeze tratamentul recomandat de medic şi să evite ieşirile din casă, până la vindecare.

 sursa: www.gandul.info

5.419 Comentarii

Lasa un comentariu