Se vehiculează tot mai insistent în ultimul timp necesitatea unei educaţii care să permită integrarea cât mai rapidă a absolventului în societatea de consum. Multitudinea de absolvenţi cu diplome inutile este o demonstraţie vie a faptului că pretenţia de racordare a școlii la piaţa muncii este doar o ipoteză.
Însă, mai mult de atât, nu mai există nici măcar siguranţa că școala românească mai este preocupată de cultivarea caracterelor. Sau, dacă o face, în ce măsură aceasta este o prioritate sau se rezumă doar la o abordare ocazională?
Egoismul generat de examene
Este o întrebare la care răspunsul ar trebui să vină în urma unei analize oneste și să fie oferit nu de specialiști din spaţiul politic, ci de către cei care cunosc din interior sistemul. Un răspuns bulversant a sosit deja din partea lui Dan Pracsiu, antrenor al Lotului Naţional de Informatică din anul 2012, care din 2013 însoţeşte lotul la competiţiile internaţionale.
Într-o analiză Adevărul, profesorul de informatică enunţă o concluzie îngrijorătoare, rezultată în urma unei comparaţii pe care o face cu sistemul finlandez. Astfel, în opinia lui Pracsiu, „învăţământul românesc cultivă individualitatea, egoismul. România s-a umplut de concursuri. Nu ajung olimpiadele. E neapărat ca elevii să fie ierarhizaţi.“
Este destul de ciudat ca o asemenea evaluare să fie făcută din partea unui profesor care lucrează cu olimpicii. Adică, cu cei obișnuiţi cu ierarhizările. Însă în egală măsură este conștient că nu olimpicii sunt oglinda reală a învăţământului românesc. Ci media elevilor, adică cei mulţi, dar și cei mai ignoraţi.
Premisa de la care pleacă constatarea sa nu este nouă. Încă din 2007, Raportul Comisiei Prezidenţiale, în diagnoza făcută sistemului de învăţământ, recunoștea că performanţele mediocre „ne arată că trebuie să punem capăt iluziei că avem un sistem performant, invocând reuşitele la olimpiadele internaţionale. Rezultatele olimpicilor noştri sunt prea puţin relevante pentru sistem: ele reflectă excelenţa lor personală şi a câtorva profesori care îi pregătesc, nicidecum starea sistemului.”
Problema pe care profesorul o semnalează este că sistemul actual conceput cu un exces de testări și concursuri este contraproductiv. Pe termen lung generează o categorie de copii egoiști și individualiști, pentru care ierarhizarea este mai importantă decât colaborarea.
Ce fac alţii cu egoismul?
Considerată ţara cu unul dintre cele mai performante sisteme de educaţie din lume, Finlanda și-a făcut o prioritate din a remedia nivelul elevilor slabi şi nu doar căutarea de soluţii pentru cultivarea elevilor de elită. Pentru finlandezi, colaborarea este mai importantă decât concurenţa.
De aceea, ei contestă chiar vehement tendinţele educaţionale la nivel global, considerând că insistenţa pe competiţie, ierarhizarea elevilor și a școlilor sau excesul de teste standardizate conduc la o politică educaţională falimentară.
Finlanda a devenit un model în educaţie, și nu fiindcă a făcut lucrurile mai bune decât alte ţări, ci pentru că le-a făcut altfel. Opţiunea finlandezilor pare să fie contrazisă de varianta propusă, de exemplu, de polonezi. La rândul lui, sistemul polonez a avansat mult la ultimele teste PISA. Cheia succesului, în opţiunea experţilor polonezi, ar fi tocmai sistemul de examinare după fiecare ciclu educaţional.
Nu de aceeași părere este Tincuţa Apăteanu, fondatoarea și directoarea executivă a Asociaţiei Edusfera. În opinia ei, „creşterea numărului de evaluări naţionale standardizate are un efect nociv asupra sistemului educaţional şi asupra motivaţiei copiilor şi a profesorilor“.
Mai exact, „copiii nu mai învaţă de dragul de a învăţa, ajung să nu se mai concentreze pe materiile sau domeniile pentru care chiar au vocaţie, pentru a îngurgita materia care se dă la examen“, explică expertul în educaţie.
Un alt fel de școală
Esenţial pentru învăţământ nu este doar performanţa de ordin intelectual, ci și valorile care sunt cultivate. Nu rezultatele testelor PISA ar trebui să primeze. Acestea sunt relevante pentru anumite deprinderi obţinute în urma unui ciclu de învăţământ. Dar nu evaluează altruismul, cinstea, solidaritatea. Cu alte cuvinte, nu acordă calificative și nici nu monitorizează cele mai importante elemente specifice fiinţei umane.
Formarea caracterului nu face parte din priorităţile PISA. De altfel, nici nu ar putea stabili criterii de evaluare în această direcţie. Școala însă ar putea manifesta mai mult interes. Dar nu o face. Semnala acest fapt Neagu Djuvara, care considera că tendinţele de fraudă manifestate cu ocazia examenelor nu pot fi rezolvate doar prin intermediul camerelor de supraveghere.
În opinia istoricului român trebuie recunoscută mai întâi o realitate, și anume faptul că „la noi, de la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii.” Nu există decât o soluţie, una care ţine de alt gen de școală: „Dacă aş fi preşedinte al republicii, aş face o mare adunare de învăţători şi aş spune că pentru 10-20 de ani să se pună accentul, din şcoala primară, pe cinste! Copiii ăştia sigur că trişează, pentru că ei sunt necinstiţi din educaţie. (…) Pentru lunga durată trebuie să schimbăm mentalitatea, încă de la şcoala primară. Să-i învăţăm că una dintre cele Zece Porunci este să nu furi!”
Semnale de acest gen ar trebui luate în considerare, fiindcă școala are menirea de a scoate nu doar elevi de elită sau profesioniști buni. Școala, în esenţa ei, ar trebui să formeze oameni. Adică viitori adulţi capabili de a colabora sau de a fi onești. Deocamdată, trebuie să constatăm că mai degrabă egoismul se inserează în structura morală a elevului, spiritul de concurenţă promovat de către școală lăsând în urmă tot mai multe victime.
sursa: semneletimpului.ro
5.463 Comentarii