În România, carburanții sunt tot mai scumpi. În unele benzinării, prețul motorinei standard se apropie de pragul de 8 lei pe litru.

Adaugat la data octombrie 02, 2023 cu niciun comentariu

Distribuitorii avertizează că prețurile ar putea să crească și mai mult, în urma scumpirii materiilor prime. Analiștii financiari se așteaptă ca taxa suplimentară impusă de Guvern companiilor din petrol și gaze să fie suportată, în cele din urmă, tot de către clienți.

În ultima luna, cel mai mult s-a scumpit motorina. În benzinăriile din București, sortimentul standard se vinde, acum, cu un preț între 7 lei și 73 de bani și 7 lei și 88 de bani litrul. Benzina standard a rămas ceva mai ieftină. Prețurile încep de la 7 lei și 23 de bani și ajung la 7 lei și 45 de bani pe litru, în funcție de distribuitor.

Prețurile la pompă au crescut și în alte orașe.

În țară, numai în ultima luna, motorina s-a scumpit în medie cu 33 de bani pe litru. Așa se face că, pentru un plin cu 50 de litri de motorină plătim acum mai mult cu aproape 17 lei în comparație cu începutul lunii septembrie. Și plinul cu benzină e mai scump cu aproape 5 lei.

Distribuitorii de carburanți pun scumpirile, mai ales, pe seama materiilor prime. Cotația petrolului brent a crescut cu aproape 13% în septembrie și a depășit pragul de 90 de dolari pe baril, în urma deciziei marilor state producătoare de a reduce producția.

sursa: TVR

02.10.2023

5.471 Comentarii

Lasa un comentariu