Filme documentare in arhiva Speranta TV

Adaugat la data aprilie 22, 2014 cu niciun comentariu

În următoarele 45 de zile, filmele documentare având ca tema moartea și învierea lui Isus Hristos pot fi revăzute din arhiva Speranța TV.

Dacă doriți să revedeți filmul “Ultima Cină“, apăsați aici. Bine ancorat în realitățile culturale, politice și religioase ale vremii, documentarul se concentrează asupra semnificației noi pe care Mântuitorul o dă tradiționalei mese de Paște. În felul acesta, Cina Domnului este un pod peste veacuri între eliberarea din sclavia Egiptului, din captivitatea lumii păcatului, și desăvârșirea operei de salvare a lui Dumnezeu în Isus Hristos, la a doua Sa venire.

Pentru filmul “Drumul spre Emaus“, apăsați aici. În formă dramatică, creativ și provocator, filmul surprinde intersecția dintre două călătorii ale discipolilor lui Isus: tentativa de a se întoarce la viața lor de dinaintea întâlnirii cu Isus din Nazaret și aventura redescoperirii Celui pe care Îl priviseră ca Mesia, Îl pierduseră la Golgota și L-au redescoperit, mai clar, mai adevărat, mai puternic decât oricând. Filmul ne invită ca, asemenea celor doi călători spre Emaus, să ne întoarcem din drumul care ne îndepărtează de Isus și să Îl lăsăm să ne învețe, să ne cucerească și să trezească iarăși în noi focul iubirii și pasiunea proclamării unui Mântuitor viu în vecii vecilor.

Pentru cele patru episoade ale filmului “Evanghelia după Matei“, apăsați aici. Filmul redă, cuvânt cu cuvânt, întregul conținut al Evangheliei după Matei, dar urmărește să transmită mai ales specificul ei: istorisiri dinamice, detalii care arată că Isus din Nazaret împlinește numeroase profeții ale Vechiului Testament și este, incontestabil, Mesia cel mult așteptat. Ceea ce atrage cel mai mult atenția este profilul lui Isus, fidel tabloului din această primă Evanghelie: foarte activ și mobil, tânăr în gesturi și atitudini, extraordinar de cald și apropiat. Nu poți să nu fii cucerit de zâmbetul Său luminos, care îți spune cât de fericit este să discute cu oameni obișnuiți, să aducă vindecare, iertare și bucurie celor mai necăjiți dintre oameni, să îi ajute pe toți să redescopere ce Tată incredibil de bun avem împreună – El și noi deopotrivă.

5.469 Comentarii

Lasa un comentariu