E o situație alarmantă în Spania din cauza secetei. Cele mai afectate regiuni sunt Catalonia și Andaluzia unde apa a fost raționalizată

Adaugat la data aprilie 29, 2023 cu niciun comentariu

În unele localități apa potabilă este adusă zilnic, cu cisterna, iar localnicii pot umple câte un bidon de 5 litri. În sudul țării au fost doborâte recordurile de temperatură pentru luna aprilie. ​

Fundul unei acumulări de apă de lângă Cordoba, care alimenta câteva zeci de localități cu apă potabilă, a secat. Pentru prima dată după 40 de ani, nu a mai rămas niciun strop de apă. 80 de mii de localnici primesc apă de băut din cisterne. La vară însă, se tem că vor rămâne și fără apă de spălat.

Rezervele din acumulările de apă din Spania au scăzut în medie la jumătate, însă în unele sunt la 15% din capacitate, iar vara se anunță fierbinte și secetoasă.

În Andaluzia temperaturile s-au apropiat de 40 de grade, un record absolut pentru luna aprilie.

În ultima jumătate de secol în Spania sezonul de vară a crescut de la 90 de zile, la 145. În tot acest timp, temperatura medie a crescut cu 3,5 grade. Din cauza căldurii sufocante cu care se confruntă deja Spania, Guvernele Regionale au hotărât să se reunească de urgență pe 15 mai pentru a evalua situația și a căuta soluții.

29.04.2023

5.436 Comentarii

Lasa un comentariu