Speranța TV vă prezintă un interviu de excepție cu dr. Leonard Bailey, chirurgul care a realizat primul transplant de inimă de la babuin la om. Interviul va fi difuzat duminică, 29 iunie, la ora 19.00, în cadrul emisiunii „Punctul de plecare”, realizată de Adrian Bocăneanu.
În octombrie 1984, exact acum treizeci de ani, Dr. Bailey, șeful secției de chirurgie pediatrică de la Spitalul Universității Loma Linda, după ani de pregătire, a realizat o operație în premieră mondială: transplantul unei inimi de babuin în pieptul unei fetițe de două săptămâni, născută cu o malformție a inimii incompatibilă cu viața.
Dr. Bailey ajunsese la concluzia că primele zile de viață constituie timpul cel mai bun pentru un transplant, datorită reacției de respingere foarte slabe. Totuși, fetița – numita pentru presa Baby Fae – a trăit numai 21 de zile după operație. Deși dr. Bailey era pregătit să continue acest gen de operații pentru un timp, el a renunțat și, câțiva ani mai târziu, a început să efectueze operații foarte reușite de transplant de inimi umane, atunci când s-a dezvoltat un sistem de urmărire și distribuire a inimilor de la donatori umani (în general copii morți în accidente și copii născuți cu un creier nedezvoltat, incompatibil cu viața). Cel mai în vârstă dintre beneficiarii acestor transplanturi este acum adult și duce o viață normală.
Vă invităm să urmăriți o conversație foarte provocatoare cu dr. Bailey, care împletește istorisirea evenimentelor cu reflecții asupra credinței și perspective filosofice asupra vieții, în lumina cazurilor limită de copii născuți cu defecte congenitale.
Emisiunea „Punctul de plecare” se transmite duminică, 29 iunie, la ora 19, si se reia marti, 1 iulie, la ora 14.
Dacă doriți să revedeți povestea lui Stephanie Fae Beauclair – Baby Fae – accesați în arhiva Speranța TV emisiunea Loma Linda 360 dedicată acestei incredibile experiențe de viață: episodul 1 și episodul 2.
5.463 Comentarii