Douăzeci și două de școli și universități au fost închise în mai multe țări din Europa, printre care Germania, Spania, Portugalia, Cehia

Adaugat la data mai 06, 2023 cu niciun comentariu

Elevii și studenții protestează împotriva a ceea ce numesc lipsa de acțiune a autorităților cu privire la schimbările climatice, relatează The Guardian. Campania de protest ar urma să dureze o lună.

În Germania, au fost ocupate universitățile din șapte orașe: Wolfenbüttel, Magdeburg, Münster, Bielefeld, Regensburg, Bremen și Berlin. În Belgia, 40 de studenți au ocupat Universitatea din Gent. În Marea Britanie s-au mobilizat studenții de la universitățile din Leeds, Exeter și Falmouth. În Cehia, protestele au loc chiar în fața Ministerului Comerțului și Industriei, unde s-au adunat aproximativ 100 de studenți. Studenții spanioli au organizat cursuri despre schimbările climatice, la Universitatea Autonomă din Barcelona.

Cele mai radicale acțiuni au avut loc în Portugalia. În Lisabona tinerii au ocupat șapte școli și două universități. Joi un liceu a rămas închis pentru a treia zi, în marja protestului. Iar studenții de la Facultatea de Științe Umaniste a Universității din Lisabona s-au baricadat în biroul decanului.

Mai mult, elevi și studenți portughezi au oprit traficul în capitala țării, cu manifestații stradale. În unele școli, profesorii au reacționat dur. Au chemat chiar poliția, pentru a evacua elevii care protestau săptămâna trecută.

Protestele sunt parte a unei campanii extinse, sub lozinca: „End Fossil! Occupy!” („Opriți combustilii fosili! Ocupați!”). Este a doua oară când se face apel la un val de ocupații. Anul trecut, în perioada septembrie, decembrie, 50 de școli și universități au fost ocupate. Trei au fost evacuate violent de polițiștii. Organizatorii, însă, spun că acțiunile lor au avut efecte. Universitatea din Barcelona a început să facă un modul obligatoriu pnetru studenți, despre problemele climatice.

sursa: TVR Info

06.05.2023

5.434 Comentarii

Lasa un comentariu