DEVOȚIONAL: LEGI DATE ÎNTOTDEAUNA SPRE BINELE NOSTRU

Adaugat la data mai 20, 2023 cu niciun comentariu

DOMNUL NE-A PORUNCIT ATUNCI SĂ ÎMPLINIM ACESTE LEGI ȘI SĂ NE TEMEM DE DOMNUL, DUMNEZEUL NOSTRU, CA SĂ FIM TOTDEAUNA FERICIȚI ȘI SĂ NE ȚINĂ ÎN VIAȚĂ, CUM FACE ASTĂZI.
DEUTERONOMUL 6:24

În timp ce tineretul merge în lume să lupte cu momelile păcatului – patima strângerii de bani, a distracțiilor și îngăduinței firești, petreceri, lux și extravaganță, înșelăciune, fraudă, jaf și ruină – care sunt învățăturile cărora trebuie să le facă față?

Spiritismul afirmă că oamenii sunt semizei necăzuți, că „fiecare are minte și se judecă singur”, că „adevărata cunoaștere îl așază pe om mai presus de lege”, că „toate păcatele sunt nevinovate”, pentru că „tot este bun” și „Dumnezeu nu condamnă”. Ființele omenești cele mai decăzute sunt reprezentate ca fiind în ceruri și având acolo o poziție foarte înaltă. Astfel, cei mai mulți sunt făcuți să creadă că dorința este cea mai înaltă lege, că îngăduința înseamnă libertate și că omul este răspunzător numai față de sine însuși.

Cu o asemenea învățătură dată chiar din zorii vieții, atunci când impulsurile sunt mai puternice, iar cerința pentru o mai mare stăpânire de sine și curățenie devine mai mare, unde sunt pavezele virtuții? În același timp, anarhia caută să îndepărteze orice lege, nu numai divină, ci și umană. (…)

Acestea sunt influențele cărora trebuie să le facă față tinerii de astăzi. Pentru se putea păstra în asemenea situații, ei trebuie să pună bazele caracterului lor de pe acum. În fiecare generație și în fiecare țară, adevărata temelie și adevăratul model pentru formarea caracterului au fost aceleași. Legea divină – „să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta (…) și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10:27) –, marele principiu manifestat în caracterul și viața Mântuitorului nostru, este unica temelie sigură și singura călăuză sigură.

Aceasta este singura pavăză a integrității individuale, a purității căminului, a binelui societății și a stabilității națiunii. În mijlocul tuturor problemelor vieții, al pericolelor și al cerințelor conflictuale, singura regulă sigură este aceea de a face doar ce spune Dumnezeu (Educație, pp. 227–229).

5.491 Comentarii

Lasa un comentariu