DEVOȚIONAL: APARTENENȚĂ

Adaugat la data februarie 09, 2024 cu niciun comentariu

DAR TUTUROR CELOR CE L-AU PRIMIT, ADICĂ CELOR CE CRED ÎN NUMELE LUI, LE-A DAT DREPTUL SĂ SE FACĂ COPII AI LUI DUMNEZEU.
IOAN 1:12

Treceam prin Călieni, județul Vrancea, și o bătrână, cu mâna tremurândă, mi-a făcut semn că vrea să călătorească. Avea spatele încovoiat, fața arsă de soare și adânc brăzdată de riduri. Vorba, chipul ei ascundeau istoria unei vieți care te provoca să o cunoști. Mi-a povestit despre greutățile din timpul războiului, despre necazurile din vremea foametei, despre cât de greu a fost la C.A.P., despre copiii pe care nu-i mai avea și alte necazuri. Dar, în timp ce povestea, auzeam o expresie care, asemenea unui laitmotiv, revenea mereu și mereu: „Sunt a lui Andrei, dar el nu mai este!”, „Sunt a lui Andrei, dar el nu mai este!” Era frământarea care-i apăsa sufletul și pe care dorea măcar s-o împărtășească. Până în urmă cu câțiva ani împărțise viața, așa cum a fost, cu Andrei, soțul ei. Dar, odată cu dispariția lui, s-a dus, de fapt, și prețiosul simțământ al apartenenței. Nu mai erau copiii, nu mai erau rude apropiate… Îl mai avusese pe Andrei în ultimul timp, dar nici el nu mai era!

Au trecut vreo 30 de ani de atunci și încă mă urmăresc cuvintele acelei bunicuțe, spuse parcă în numele durerii atâtor oameni care se simt părăsiți, singuri. Hristos ne-a lăsat antidotul singurătății, al înstrăinării. Vestea bună din Ioan 1:12, care a adus lumină și a învigorat fața bunicuței, ne aparține. Anunțându-Și declarația de misiune, Mântuitorul a spus că n-a venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi, să caute și să mântuiască ce era pierdut. Și ne-a fost pildă. Să facem la fel!

Acum câteva luni, într-unul din orașele din nordul țării, un domn a lăsat un bilet pe ușa apartamentului: „Sunt bolnav, sunt sărac, sunt bătrân și singur” – avea doar 54 de ani! Ce păcat că n-a văzut nimeni, în timp util, mesajul disperării!

Pe numele acestor oameni a fost scris un act de apartenență, de înfiere. Ajută-i să-l cunoască și să-l accepte prin credință. Pot deveni fiii Regelui! Este adevărata cauză pentru care trăim! Și, în timp ce spui această veste bună, nu uita să te bucuri că ai numele scris în ceruri, ești copilul Celui ce este „viu în vecii vecilor”!

autor: Constantin Iosub

5.490 Comentarii

Lasa un comentariu