Corul si Orchestra nationala a Bisericii Adventiste din Romania vor sustine la Brasov concertul “Gloria Dei”

Adaugat la data iulie 04, 2014 cu niciun comentariu

afis concert micÎn perioada 29 iunie – 6 iulie a avut loc la Stupini cantonamentul a 150 vocaliști și instrumentiști profesioniști din întreaga țară. Cu acest prilej a fost constituit Corul și Orchestra Națională a Bisericii Adventiste din România. Repetițiile au avut un format intensiv, fiind conduse de către dirijorul Tiberiu Oprea.

Încununarea efortului lor va veni prin concertul vocal-simfonic extraordinar, realizat în partneriat cu Primăria Brașov, ce va avea loc sâmbătă, 5 iulie, de la ora 19:00, la Sala Patria din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu si concursul soliștilor Andrei Ioniță (violoncel) și Mediana Grațiela Vlad (soprană).

Repertoriul va fi alcătuit din lucrări muzicale clasice si religioase ale compozitorilor: J.S. Bach, G.F. Handel, J. Haydn, W.A. Mozart, G. Puccini, J. Martin, D. Wagner, Ch. Rink, W. Runyan ş.a.

O colecta caritabilă la sfârșitul concertului va fi în beneficiul a două proiecte umanitare ale Primăriei Brașov.

“Inițial, ne limitasem la a reedita ceea ce a avut loc în 2007: copii și tineri doritori de muzică, unii dispuși să descifreze ABC-ul, iar alții avansând spre măiestrie. Între timp, Dumnezeu ne-a deschis o altă viziune. […] constituirea unui cor național și a unei orchestre naționale, care să reprezinte Biserica Adventistă prin muzica de înaltă calitate și prin performanțe superioare” a mărturisit Lucian Cristescu, inițiatorul acestui proiect.

Albert Codreanu / AARC

5.435 Comentarii

Lasa un comentariu