Concertul aniversar “7 ani de speranta”

Adaugat la data martie 24, 2014 cu 1 comentariu

V-ați întrebat vreodată ce ne-am face dacă nu am avea speranță? Dacă nu am visa, planifica și lupta pentru un viitor mai bun? Dacă nu am crede că acestei vieți imperfecte îi urmează una veșnică, luminoasă și fericită?

De șapte ani, Speranța TV transformă speranțele oamenilor în certitudini. Fiind un răspuns la căutările multora, Speranța TV lucrează acolo unde niciun alt misionar nu are acces. Acesta este, probabil, cel mai modern și neinvaziv mod de a vesti Evanghelia.

butoane regiePornind de la un studio de producție cu program limitat, am ajuns în prezent la numeroase producții proprii în limbile română și maghiară, la care se adaugă emisiunile preluate de la alte televiziuni din rețeaua Hope Channel și traduse din limbile engleză, franceză germană și spaniolă. Realizăm șapte ore de emisiuni interactive în direct, emisiuni înregistrate în studio, concursuri, videoclipuri muzicale, precum și programe complexe transmise în direct din afara studiourilor, cum a fost seria de prelegeri „Speranță la orizont” și transmisiuni live din țara.

Echipa Speranței a crescut și ea, proporțional cu dezvoltarea grilei de programe. Avem o echipă tânără, în care fiecare producător, prezentator, regizor, editor, operator de imagine, sunet sau server, mașinist, personalul administrativ își folosește cunoștințele teoretice, imaginația și pune suflet pentru ca mesajul Cerului să fie transmis prin imagini, cuvinte și muzică în cea mai accesibilă și plăcută formă către telespectatori.

Cei șapte ani n-au fost lipsiți de încercări, dezamăgiri și, uneori, chiar de pierderi importante. Am învățat din greșeli, ne-am rugat pentru putere și am sperat că, dincolo de imperfecțiunile noastre, vestea cea bună a Evangheliei va ajunge la cei care au nevoie disperată de ea. Am înțeles că suntem doar niște mesageri prin care Cerul lucrează. Am știut că, atunci când îți asumi misiunea de a face lucrarea lui Dumnezeu pe acest pământ, trebuie să te aștepți la lovituri, dar că vei primi și putere pentru a merge mai departe.

Ne motivează puternic răspunsul telespectatorilor, al celor care ne urmăresc chiar de la început sau al celor care ne-au descoperit întâmplător și ați rămas alături de noi pentru seriozitatea aborării temelor, pentru optimismul mesajelor, pentru pacea pe care Speranța TV o aduce în această lume agitată și dezordonată.

Scopul nostru: mii de vieți schimbate

sperantatv-roku (3)Speranța TV poate fi recepționată direct de pe satelit, prin cablu la RDS digital și UPC Astral Digital, pe Digi TV și Focus Sat,  pe Romtelecom IPTV, pe Roku și online, pe pagina sperantatv.ro sau pe Facebook. Astfel, programele noastre ajung în casele oamenilor, iar mesajul este primit acolo unde niciun alt misionar nu are acces. Acesta este, probabil, cel mai modern și neinvaziv mod de a vesti Evanghelia.

Răspunsul telespectatorilor este impresionant. Oamenii urmăresc Speranța TV pentru seriozitatea aborării temelor, pentru optimismul mesajelor, pentru pacea pe care o aduce în această lume agitată și dezordonată. „Vă mulțumesc pentru emisiunile frumoase, dar mai ales pentru gândul bun ce sta în spatele fiecarei zile de muncă. Pentru familia noastră, sunteți alternative unui timp de relaxare. Multumim!”, a scris doamna Cristina Petcu. „Vă urmăresc pentru că sunteți o televiziune de suflet pentru care mă rog și o sprijin cum pot. Sunteți o unealtă a lucrării lui Dumnezeu. Este extraordinar!”, a mărturisit doamna Maria Panaite.

Vă invităm la Concertul Aniversar „7 ani de speranță”!

Pe data de 5 aprilie, de la ora 19.00, Speranța TV organizează un concert aniversar, la care vor participa formații muzicale și soliști ai căror piese sunt difuzate pe post și îndrăgite de telespectatori.

„Este, de fapt, o dublă sărbătoare”, a declarat Cristina Ișvan, redactor șef Speranța TV și Radio Vocea Speranței. „Speranța TV împlinește șapte ani, iar Radio Vocea Speranței împlinește de de 3 x 7 ani, adică 21 de ani de emisie”.

Vor fi prezenți oameni pentru care emisiunile postului Speranța TV sau cele transmise de Radio Vocea Speranței au însemnat punctul de plecare într-o nouă viață. Am invitat personalități ale vieții culturale din România, care vor vorbi despre rolul și locul celor două instituții creștine în peisajul mediatic românesc. Va fi cel mai complex eveniment organizat, filmat și transmis în direct de Speranța TV, o încununare a celor șapte ani de experiență.

„Concertul este darul pe care dorim să îl facem tuturor telespectatorilor noștri la acest moment aniversar”, a mai adăugat Cristina Ișvan. „Ceea ce dorim în primul rând este să mulțumim celor care au fost alături de noi încă de la început, un început timid și cu puține emisiuni, și care au rămas telespectatori fideli. Le mulțumim pentru opiniile și sugestiile lor, care ne-au ajutat să ne îmbogățim programul pentru a răspunde tuturor nevoilor. Acum, la șapte ani, privim înapoi cu nostalgie, în viitor cu optimism și trăim în prezent cu pasiune pentru viață, cu pasiune pentru ceea ce facem și cu dragoste pentru Dumnezeu, Cel care ne oferă toate acestea!”.

Concertul aniversar va fi transmis în direct la Speranța TV și Radio Vocea Speranței.

Loredana Dumitrașcu

Sursa: Curierul Adventist

5.463 Comentarii

  1. Va doresc cu ajutorul LUI DUMNEZEU sa aniversati 70 de ani, ca bune emisiuni mai face-ti. De cand am gasit acest canal tv, L-am descoperit pe DUMNEZEU mai mult.Va doresc tuturor realizatorilor sa va binecuvanteze DUMNEZEU pentru ce face-ti si sa-L preamariti pe DOMNUL ca-ci este vrednic de toata lauda in veci, amin!va iubesc!

Lasa un comentariu