Clifford Goldstein: Vestea buna?

Timp de secole, filozofii au deplâns limitele limbajului. Cuvântul „câine” nu este un câine, câinele sau orice alt câine, la fel cum faimoasa pictură Mona Lisa nu era Mona Lisa în carne și oase. Într-un fel, cuvintele plutesc peste lucruri și în jurul lor, fără a se apropia de ele. Și acestea sunt doar lucruri, obiecte tangibile, palpabile; dar când folosim cuvintele pentru a surprinde emoțiile, noțiunile abstracte sau teoriile științifice complexe, este ca și cum am încerca să prindem ceața de arbori.

Astfel, dacă limbajul are dificultăți în a numi câinii, iubirea sau gravitația cuantică, ce mai putem spune de Evanghelie? Cuvintele reușesc cu greu să explice ceea ce se cunoaște despre lumea vizibilă, fenomenală; cu cât mai nedeslușite și mai neputincioase vor fi ele în fața realităților „care nu se văd” (2 Cor. 4:18)?

Urmăriți emisiunea Cliff!  difuzată la Speranța TV în fiecare luni de la 22.30 și în arhiva Speranța TV

Adică, gândiți-vă la „evanghelie”. Ce conține acest cuvânt format din zece litere și cinci silabe? Când încerci să îl desfaci, ce iese la iveală?

În primul rând, există ideea de Dumnezeu (un concept care, în sine, nu este cel mai ușor pentru ca mințile finite, să îl înțeleagă, utilizând instrumentele limbajului). Pentru noi, cuvântul „Dumnezeu” înseamnă Creatorul universului, Cel care a făcut toată creația, de la quarcuri la quasari, de la fluctuații cuantice la curbele de timp-spațiu. Dacă ne e destul de greu să înțelegem universul (cu conceptele de ani-lumină, de infinit sau de dilatare a timpului), cu atât mai greu ne va fi să Îl cuprindem pe Creator, care își depășește creația pe care a proiectat-o și apoi a realizat-o. În ce mod niște enunțuri, sunete sau mâzgăleli pe hârtie ne-ar putea ajuta să înțelegem acest lucru?

Cuvintele reușesc cu greu să explice ceea ce se cunoaște despre lumea vizibilă.

Dar mai e ceva. Conform „Evangheliei,” Cel care a creat universul „S-a coborât,” întrupându-Se ca om și luând asupra Sa întreaga povară și pedeapsă a păcatului nostru, pentru ca noi să putem avea promisiunea vieții veșnice.

„A fost lucrul de care s-a mirat întregul Univers, și anume ca Hristos să Se umilească spre a salva neamul omenesc. Ca Acela care a mers din stea în stea și din planetă în planetă, supraveghind și conducând totul, satisfăcând, în providenţa Sa, nevoile tuturor fiinţelor din vasta Sa creaţiune, ca El să consimtă să părăsească slava Sa și să ia asupra Lui natura omenească – a fost o taină pe care inteligenţele necăzute în păcat din alte lumi doreau să o înţeleagă.” (Patriarhi și profeți, p. 69). Dacă ființele fără de păcat nu înțeleg încă sensul acestui gest, ce am putea noi să mai spunem?

Ideea principală a Evangheliei este că Dumnezeu cel Preaînalt, ființa cea mai măreață din univers, mai presus decât universul, mai mare decât universul, care veghea asupra lui (oarecum ca un pictor asupra unui tablou) a devenit ființa cea mai neînsemnată, murind a doua moarte a păcătosului, pentru ca orice păcătos să fie absolvit de ea. La cruce, Cel care este egal cu Dumnezeu, Cel care este Dumnezeu, Cel care este cel mai mare și cel mai înălțat din toată creația devine cel mai umil, ba chiar „un blestem pentru noi” (Galateni 3:13). Păcatul este cel mai meschin lucru al întregii creațiuni, iar la Golgota, ființa cea mai măreață a luat asupra Sa păcatele lumii și, astfel, a coborât pe cea mai de jos treaptă posibilă.

Iți recomandăm cartea “Rațiuni ale inimii” a scriitorului Clifford Goldstein, publicată la Editura Viață și Sănătate

„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2: 6-8). Cel care a făcut toate lucrurile „s-a făcut nimic” – și totul pentru noi.

Și noi numim asta o veste bună? Bună, așa cum spunem că plăcinta cu mere a mamei are un gust bun; bun, așa cum Joe ar fi un jucător bun de hochei; bună, așa cum Louie ar compune  muzica bună? Vă rog! Am putea să o numim o veste mare, fabuloasă, complet incredibilă, incredibil de minunată, uimitoare, fantastică, uluitoare, și sunetele sau literele acestea tot ar bâjbâi în jurul ei, ca niște cuvintele chineze în afara unui text francez.

Tot ce putem face este să ne mirăm în fața puținului pe care limbajul ne permite să îl înțelegem, și apoi să încercăm să ne trăim viețile noastre triste în relație cu acest miracol, deoarece, dacă tu crezi, ce altceva contează?

Și noi numim asta o veste „bună”.

Traducere: Ecaterina Pavel
Foto: Janine Wittig / photocase.com