Articol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.
Creați un dosar pe spațiul de lucru al calculatorului dumneavoastră . Numiți-l AF, de la „auto-referențial” (deși îl puteți numi oricum sau nicicum). Apoi, deschideți lista verticală. Ar trebui să vă apară pictograma pentru dosarul „AF” și lista verticală. Acum, trageți pictograma dosarului „AF” în listă. Ce se întâmplă? Încercați să-l trageți din nou, și din nou. Dosarul nu poate fi tras în lista verticală. Înainte de a scrie acest lucru, am întrebat un expert în calculatoare dacă există vreo cale de a trage pictograma în lista sa verticală.
„Da”, a spus el, „dar numai dacă software-ul ar fi corupt”.
Numai dacă software-ul ar fi corupt? Dacă logica din spatele proceselor ar funcționa corect, atunci dosarul AF nu ar putea intra niciodată în el însuși, pentru că este imposibil să pui un lucru în altul, atâta vreme cât lucrul în care vrei să îl pui este tot el.
Încercați această analogie: poate un cântar să se cântărească pe sine, când el însuși cântărește?
Experimentul cu pictograma este o lecție practică de epistemologie, studiul cunoașterii, nu cu privire la ceea ce cunoaștem (astronomie, biologie, matematică, teologie, critică literară etc.), cu la ceea ce ne referim când spunem că știm ceva despre astronomie, biologie, matematică, teologie, critică literară etc. Cât de valabile sunt instrumentele și metodele pe care le folosim pentru a ajunge la ceea ce știm sau credem că știm despre aceste subiecte sau despre orice altceva?
Cititul în frunze de ceai este un lucru. Și totuși, cum putem studia logica și rațiunea, instrumentele de bază ale cunoașterii? Cum putem studia instrumentele de cunoaștere, atunci când ceea ce vom folosi pentru a le studia este exact ceea ce investigăm? Cum ne putem distanța de logică și de rațiune, pentru a le putea privi în mod obiectiv? Și, chiar dacă am putea, oricare ar fi concluziile la care am ajunge în privința logicii și rațiunii, acestea necesită logică și rațiune. Ceea ce aduce înapoi la problema noastră centrală, pentru că logica și rațiunea fac obiectul studiului nostru inițial. După cum nu se poate studia cititul în frunze de ceai apelând la cititul în frunze de ceai, cum am putea studia logica și rațiunea prin apelul la logică și rațiune? Dar dacă nu ne putem folosi de logică și rațiune, ce putem folosi?Dacă ați dori, de pildă, să studiați cititul în frunzele de ceai pentru a vă da seama dacă cititul în frunzele de ceai poate prezice viitorul, ați folosi instrumente precum statistica, știința, rațiunea și metode empirice pentru a face o analiză. Însă ceea ce nu ați face ar fi să analizați validitatea cititului în frunzele de ceai folosind metodele, presupunerile și tehnicile cititului în frunze de ceai, pentru că metodele, presupunerile și tehnicile cititului în frunze de ceai sunt chiar lucrurile pe care le analizați.
Este o enigmă, ceva ce arată limitele exterioare ale cunoașterii umane. Autorul Thomas Nagel, care a scris pe larg despre încercarea noastră de a găsi adevărul obiectiv, descria astfel această problemă: „O posibilitate este ca unele lucruri să nu poată fi explicate, deoarece ele sunt parte a oricărei explicații.” Adică, nu poți explica logica și rațiunea, pentru că ai nevoie de ele în fiecare explicație.
Și în privința limbajului ne lovim de aceleași limitări. Cum putem defini conceptul de „cuvinte”, atunci când avem nevoie chiar de cuvinte pentru defini conceptul? Presupunem a priori validitatea a ceea ce pun sub semnul întrebării. Cum putem trece de limbaj, pentru a înțelege limbajul? Meta-lingvistica a constituit o încercare de a crea un fel de domeniu lingvistic prin care limbajul putea fi analizat din exterior. Singura problemă, însă, este faptul că orice meta-limbaj s-ar fi creat, el ar fi rămas tot un limbaj, așa că ne-am întors, dacă nu chiar în același punct din care am pornit, în orice caz destul de aproape.
Concluzia? În toate cunoștințele noastre, chiar și în certitudinile noastre, există o oarecare măsură de hazard. Nu pentru că realitatea în sine este contingentă, ci pentru că toate cunoștințele noastre despre realitate sunt astfel. Ceea ce înseamnă, deci, că orice știm, sau credem că știm, necesită o doză anumită de credință.
Nu este o concluzie rezonabilă? Ba da, dar pentru că am început prin a ne pune întrebări cu privire la rațiune, ne-am întors de unde am pornit, încercând fără succes să punem pictograma AF în propriul său dosar.
Traducere: Ecaterina Pavel
5.472 Comentarii