Articol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.
Cartea lui Alex Rosenberg, „Ghidul ateului spre realitate”, este, probabil, cel mai pur, cel mai fundamentalist volum despre materialismul ateist pe care eu sau altcineva l-ar fi putut citi vreodată. Cred că nimic asemănător nu a mai fost scris, de la opera lui Lucrețiu, Despre natura lucrurilor (50 î.Hr.), un text neutru în comparație cu cartea lui Rosenberg, care îi face pe noii atei de astăzi – Richard Dawkins, Sam Harris, Daniel Dennett și regretatul Christopher Hitchens – să pară niște diletanți plini de compromisuri și prostii.
Nu este vorba doar despre credința lui absolută în scientism (concepția conform căreia metodele științifice oferă singurul mod de cunoaștere), ci și despre insistența cu care împinge orice punct către o concluzie scandaloasă (dar, discutabil, logică), făcând ca opera sa să pară exagerată.
Urmăriți emisiunea Cliff! difuzată la Speranța TV în fiecare luni de la 22.30
și în arhiva Speranța TV
Pentru Rosenberg, realitatea, de la componența soarelui la cea a creierului lui Shakespeare în timp ce scria Romeo și Julieta, reprezintă doar o combinație a particulelor subatomice, punct. „Toate procesele din univers”, scrie el, „de la cele atomice la cele corporale sau mentale sunt procese pur fizice, care țin de interacțiunea fermionilor cu bosonii.” Existența noastră a început, ne asigură el, o dată cu „mișcarea întâmplătoare a moleculelor în jurul unei zone din spațiu” (după Big Bang, evident). Deși multe au ajuns la dezordine, ele au reușit, de-a lungul erelor, să se organizeze, în mod întâmplător, „rezultând structuri stabile și repetabile”. Aceste structuri, care au supraviețuit vicisitudinilor timpului, s-au constituit, din întâmplare, în „formațiuni foarte mari de molecule stabile și repetabile – ca, de exemplu, ARN-ul și, apoi, ADN-ul.” Voilà! „Restul”, scria el, „este istorie.”
Multe dintre concluziile lui Rosenberg despre transformarea particulelor subatomice în ADN nu sunt nici pe departe atât de simple.
Nu se poate vorbi despre design, obiective sau scopuri ale acestui proces. „Care este scopul universului?”, întreabă el. „Niciunul. Ce scopuri acționează în univers? Același răspuns: niciunul.”
Dacă, totuși, lipsa de sens și de scop a universului vă deprimă, Rosenberg avertizează împotriva luării „prea în serios a acestei depresii.” De ce? Pentru că emoțiile noastre, inclusiv depresia, nu sunt altceva decât configurații neuronale și chimice specifice, și ce e atât de serios în privința asta?”
Totuși, Rosenberg are un răspuns pentru cei descurajați de lipsa de sens a vieților lor. Dat fiind faptul că depresia este doar un ansamblu specific de neuroni, aceștia trebuie reconfigurați – și putem face acest lucru cu ajutorul medicamentelor.
„Dacă nu te simți mai bine dimineața… sau peste trei săptămâni, treci la altceva. Trei săptămâni reprezintă, de regulă, intervalul necesar pentru ca serotonina să se asimileze din nou după administrarea de medicamente precum Prozac, Wellbutrin, Paxil, Zoloft, Celexa, sau Luvox. Și dacă unul dintre acestea nu funcționează, probabil că altul va fi mai eficient.”
Aceasta nu este o ironie; el este serios și răspunsul său cu privire la ia-o-pastilă-și-sună-mă-mâine, oricât de nesatisfăcător ar fi, reprezintă un răspuns logic pentru o viziune materialist-ateistă. Diferența dintre el și majoritatea ateilor este faptul că aceștia din urmă încearcă să descopere un sens într-un univers fără Dumnezeu și fără scop.
Rosenberg, în mod direct, brutal chiar, nu doar că neagă această posibilitate, dar ridiculizează orice încercare în acest sens, pe care el o vede drept „o încercare de a construi un perpetuum mobile, după ce ai descoperit că natura exclude existența lor.” El este necruțător cu Richard Dawkins, un ateu de vază, pentru încercarea sa de a găsi un sens al vieții.
Iți recomandăm cartea “Viață fără limite” a scriitorului Clifford Goldstein, publicată în colecția Semnele Timpului
Cât de mult poate fi luat în serios Rosenberg? Presupun că majoritatea oamenilor de știință atei, în special fizicienii, oricât de mult ar fi de acord cu premisele, ar considera că multe dintre concluziile sale îndrăznețe, despre transformarea particulelor subatomice în ADN și în alte molecule auto-reproductive, nu sunt nici pe departe atât de simple și de la sine înțelese precum pretinde Rosenberg. O altă concluzie exagerată la care el ajunge este saltul de la studiul sistemului nervos al limacșilor la conștiința umană. Un recenzor de la New York Times scria: „o mare parte a cărții lui Rosenberg o reprezintă psihologia evoluționistă pe picioroange.”
Și materialismul său simplist apare într-un moment în care un om de știință (în lucrarea Declinul materialismului) scria că „nu există un motiv întemeiat pentru vreo presupunere în favoarea materialismului; iar viziunea principală a materialismului nu reușește să furnizeze o explicație despre un aspect central al stărilor mentale, și anume caracterul lor conștient, însemnând că nu există niciun motiv bun să considerăm că materialismul este o explicație corectă a acestor stări.”
În ciuda lacunelor științifice ale lui Rosenberg, date fiind premisele sale ateiste și materialiste (obișnuite în știință), concluziile sale teribile sunt capătul logic al drumului pe care el l-a urmat. El este doar una dintre puținele voci care recunosc acest lucru.
Traducere: Ecaterina Pavel
Foto 1, 2: Flavio Takemoto/ freeimages.com
Foto 3: freeimages.com
5.463 Comentarii