Clifford Goldstein: Evoluție

Articol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.

Contrar concepției populare, evoluția a început (și a și rămas) la granița dintre teologie și știință. Oamenii aveau o imagine despre cum ar trebui să arate lumea creată de Dumnezeu, iar când această imagine nu le-a îndeplinit așteptările teologice, ei au venit cu un alt concept. Aceasta este povestea lui Charles Darwin și a evoluționismului.

Darwin nu se afla într-o zonă de neutralitate metafizică atunci când a propus selecția naturală ca explicație pentru diferitele forme de viață. Ci, mai degrabă, el a pornit de la propria sa viziune teologică cu privire la o lume creată de un Dumnezeu bun, iar când acea viziune nu s-a potrivit cu realitatea, el s-a simțit îndemnat să caute răspunsul în altă parte.

„Mi se pare”, scria el, „că există prea multă suferință în lume. Nu mă pot convinge că un Dumnezeu binefăcător și omnipotent ar fi putut crea în mod deliberat viespea parazită cu intenția ca aceasta să se hrănească din corpul viu al omizilor sau ca pisicile să se joace cu șoareci.” Sau: „Ce carte ar scrie un preot al diavolului despre lucrările stângace, risipitoare, greșite, meschine sau îngrozitor de crude ale naturii.”

Pe scurt, evoluția darwinistă nu a fost la început un demers științific, ci unul teologic. Altceva decât Dumnezeul despre care fusese învățat de copil trebuia să fie explicația pentru cruzimea existentă în natură, deoarece – în sens teologic – nu putea fi vorba despre un asemenea Dumnezeu. Astfel, în viziunea lui Darwin, nu Yahweh, ci forțe indiferente și amorale explicau lumea.

Și lucrurile nu s-au oprit la Darwin. Cât de des își argumentează evoluționiștii astăzi poziția ca pe o teologie negativă: De ce ar crea un Dumnezeu bun niște organe rudimentare? De ce ar crea un Dumnezeu bun și grijuliu paraziți care trăiesc de pe urma organelor altor creaturi? De ce ar crea un asemenea Dumnezeu animale care se hrănesc cu alte animale pentru a supraviețui? De ce un Dumnezeu iubitor ar crea asemenea violență în natură?

Toate asemenea întrebări presupun anumite însușiri ale modului în care Dumnezeu ar fi putut sau ar fi trebuit să creeze lumea. „Este o mare ironie aici”, a scris Cornelius Hunter (în Darwin’s God; Brazos Press, 2001): „evoluția, teoria care l-a făcut pe Dumnezeu inutil, se sprijină pe argumente care pornesc de la premise legate de natura lui Dumnezeu.”

Să fi fost doar o coincidență, de asemenea, că în a doua jumătate a secolului XIX, în timp ce Darwin își revizuia și prelucra ideile cu privire la selecția naturală, Dumnezeu a ridicat o mișcare ce, în miezul ei, a contracarat toate argumentele teologiei lui Darwin – o mișcare ce, prin înțelegerea sa cu privire la marea luptă dintre Hristos și Satana, avea răspunsul la toate concepțiile greșite despre natura lui Dumnezeu? Ce interesant că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, al cărei pilon creaționist este dezvăluit în însăși denumirea sa (a șaptea zi este Sabatul, aducerea-aminte a celor șase zile în care „Domnul a creat cerurile și pământul și mările și tot ce este în ele”) a început să crească și să se extindă cam în aceeași perioadă în care se dezvolta și teoria lui Darwin.

Cine știe cum ar fi fost dacă Darwin ar fi citit și crezut aceste rânduri scrise de EGW, poate că lumea ar fi fost scutită (măcar pentru o vreme) de una dintre cele mai mari erori ale gândirii omenești de la geocentrism și generația spontanee: „Deși pământul era afectat de blestem, natura rămăsese o carte plină de învățături pentru om. Nu mai putea revela doar binele, pentru că răul era prezent pretutindeni, pângărind pământul, marea și aerul. Acolo unde odată apărea scris doar caracterul lui Dumnezeu și știința binelui, acum apărea întipărit și caracterul lui Satan, știința răului. Din natură, care acum revela cunoștința binelui și răului, omul avea să primească permanent avertismente despre rezultatele păcatului” (Educație, p. 26).

Dar Darwin nu a citit aceste rânduri, în schimb și-a conceput speculațiile evoluționiste, toate bazate pe o înțelegere falsă a naturii și caracterului lui Dumnezeu și a lumii căzute în care trăim.

Desigur, cineva poate porni de la o premisă falsă și totuși să ajungă la o concluzie corectă. Teoretic, cineva poate, cel puțin, să pornească de la o falsă teologie și să ajungă să elaboreze o știință corectă. În cazul lui Darwin, niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat. În schimb, o teologie greșită a condus spre o știință și mai greșită.

Traducere: Ecaterina Pavel