Clifford Goldstein: Escatologia viermilor

Adaugat la data iunie 06, 2014 cu niciun comentariu

logoAdventistReviewArticol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.

„Venind, a văzut că era primăvară,
Un timp oribil pentru nihiliști.”
—Wallace Stevens

Autorul britanic Leonard Woolf (soțul faimoasei Virginia), înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, planta Iris reticula sub un măr, la casa lor de la țară. Dintr-o dată, Virginia l-a chemat să îl asculte pe Hitler la radio. „I-am strigat: «Nu vin. Plantez iriși și ei vor înflori cu mult timp după moartea lui.» În martie trecut [el a scris asta în 1966], la 21 de ani după sinuciderea lui Hitler în buncăr, câteva dintre aceste flori violete încă înfloreau sub mărul din livadă.”

O poveste elocventă, cu semnificație și cu o idee liniștitoare: binele va dăinui, chiar și după ce răul va fi dispărut. Da, douăzeci și unu de ani de la moartea lui Hitler, irișii erau încă acolo; astăzi, la 69 de ani după moartea sa, aceștia nu mai există, probabil, dar tiranii înfloresc în continuare.

cliff1Urmăriți emisiunea Cliff!  difuzată la Speranța TV în fiecare luni de la 22.30 și în arhiva Speranța TV

Poeta Anna Akmatova, deși a suferit mult în timpul lui Stalin, deși a pierdut totul, nu a disperat, fiindcă „ziua, din pădurile din jur, / cireșii suflă vară în oraș;/ noaptea, cerurile adânci și transparente / sclipesc cu noi galaxii.”

Speranța ei venea din adierea cireșilor și din strălucirea noilor galaxii, deși, de multe ori, cireșele putrezesc pe ramuri și „noile” galaxii probabil că au murit deja cu mult timp înainte ca lumina lor slabă să ne atingă privirea.

Iți recomandăm cartea "Viață fără limite" a scriitorului Clifford Goldstein, publicată în colecția Semnele Timpului

Iți recomandăm cartea “Viață fără limite” a scriitorului Clifford Goldstein, publicată în colecția Semnele Timpului

Romanul lui Johann Goethe, Suferințele tânărului Werther, este plin de meditațiile entuziaste, aproape mistice, despre natură ale tânărului erou: „Oh, ce bine îmi pare că inima mea poate simți plăcerea simplă și nevinovată a omului care-și pune pe masă o căpățână de varză culeasă de el însuși, și care, în clipa aceea, se bucură nu numai de varză, ci și de toate zilele bune, de dimineața frumoasă în care a semănat-o, de serile blânde  în care a udat-o și în care îi era drag să o vadă cum crește.”

Pământul și cerul emană ceva suficient de măreț pentru a insufla speranță în sufletele noastre disperate, chiar și atunci când ducem o luptă pierdută cu gravitația, cea mai slabă forță a naturii (atât de slabă încât nici chiar întreaga atracție gravitațională a pământului nu poate împiedica un fluture să se ridice în zbor), dar încă suficient de puternică pentru a ne face mereu să ne întoarcem în țărână.

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți; speranța nu stă în cadou, ci în Cel ce dăruiește, nu în creație, ci în Creator. Natura nu poate răspunde la nevoile noastre cele mai profunde, așa cum nici simplul fapt de a citi prospectul unui flacon de pastile nu ar putea vindea o boală. Natura, de asemenea, trimite mesaje amestecate. „Omul urmează impulsurile naturii,” a scris un autor din secolul al XVIII-lea, „atunci când el se complace în crimă; Natura este cea care îl conduce; și, pentru Natură, omul care își distruge semenii reprezintă același lucru ca. . . epidemiile și foametea.”

"Câteva dintre aceste flori violete încă înfloreau sub mărul din livadă". Foto: sxc.hu

“Câteva dintre aceste flori violete încă înfloreau sub mărul din livadă”. Foto: sxc.hu

Cu toate acestea, Anna și Leonard, precum și tânărul Werther au descoperit în măreția și frumusețea naturii (bine, nu chiar „descoperit”, ci mai degrabă nu au putut să nu observe ceea ce era evident), o bunătate care iradia speranță. Cine nu a observat acest lucru? Totuși, acea bunătate nu este inerentă naturii, la fel cum măreția unui Rembrandt nu rezidă în vopsea și în pânză. Speranța noastră nu poate fi în ordinea naturală, ci doar în cea supranaturală, deoarece naturalul nu duce decât la o escatologie a viermilor.

„Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?” (Iov 12:7-9).

Natura nu ne îndreaptă atenția asupra a ceea ce conține, în sine, ci înspre ceea ce reflectă.

Traducere: Ecaterina Pavel, Speranța TV
Foto: sxc.hu

5.491 Comentarii

Lasa un comentariu