Articol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.
Într-unul dintre Dialogurile sale, Timaios, Platon abordează problema delicată a originilor, a creațiunii. „Tot ceea ce se schimbă sau este creat trebuie să fi apărut, în mod cert, dintr-o cauză”, a scris el, „pentru că fără o cauză nimic nu poate fi creat.” Și, pentru Platon, acea cauză a fost, desigur, Dumnezeu. Ce altceva?
Oricât de corectă ar fi fost gândirea lui până în acest punct, ea degenerează rapid. În ciuda unor sclipiri de geniu ocazionale, dialogul său devine, pagină după pagină, una dintre cele mai plictisitoare și ridicole explicații „științifice” ale creațiunii, neegalată până acum de multiplele explicații „științifice” care ne sunt aduse astăzi (Ați auzit-o pe cea mai recentă? După ce au găsit fosila unui de pește despre care se presupune a avea 370 de milioane de ani, unii oameni de știință cred că acum strămoșii noștri ar fi respirat pe urechi. „Se pare că primul pas în evoluția urechii medii nu a avut nimic a face cu auzul”, spune profesorul Per Ahlberg din Suedia. „Urechile strămoșilor noștri s-au dezvoltat pentru a respira prin ele.”)
Asta e cam la egalitate cu teoriile lui Platon. Potrivit lui, Dumnezeu a creat universul dintr-o serie de triunghiuri fără sfârșit, printre care și omul (ca bărbat) și numai după aceea a făcut femeile și animalele vii. Cum?
„Dintre bărbații care au venit în lume”, a scris Platon, „putem presupune cu îndreptățire că aceia care erau niște lași sau duceau o viață nelegiuită își transformau natura, la a doua generație, devenind femei. […] Iar rasa păsărilor a fost creată din oamenii nevinovați și lipsiți de inteligență care, cu toate că mințile lor erau îndreptate spre cer, își imaginau, în simplitatea lor, că cea mai clară demonstrație a lucrurilor cerești era prin simțul văzului; aceștia au fost remodelați și transformați în păsări, crescându-le pene în loc de păr.” El continuă, explicând modul în care animalele terestre au apărut din degenerarea oamenilor „care au aveau niciun fel de gândire filozofică”, în timp ce peștii, inclusiv fructe de mare, au fost inițial oameni ale căror suflete au fost „murdărite de tot felul de călcări de lege.”
Ce este fascinant aici este că această păsărească pseudo-științifică a fost scrisă de unul dintre cei mai străluciți și influenți gânditori ai umanității. Ceea ce arată modul în care cele mai mari minți, rupte de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, vor primi acest adevăr într-un mod foarte eronat. Nu este de mirare că Scriptura spune că înțelepciunea lumii este o nebunie pentru Dumnezeu (este o nebunie chiar și pentru mulți dintre noi). Timaios prezintă în mod dramatic genul de inepții pe care rațiunea și empirismul – lăsate singure, fără ajutorul sau cârmuirea Cuvântului lui Dumnezeu – le va produce.
Cu toate acestea, oricât de ridicolă ar putea fi viziunea lui Platon asupra originilor, ea este încă la mare distanță de teoria modernă evoluționistă. Platon are cel puțin direcția corectă; și anume că lucrurile degenerează, se înrăutățesc, intră pe o pantă descendentă. Care concept este mai ridicol – un om degenerând într-o moluscă sau o moluscă evoluând într-un om? Decăderea, entropia ne înconjoară: este a doua lege a termodinamicii. Și totuși, teoria evoluționistă ne învață că lucrurile inferioare dobândesc, cumva, în mod natural, trăsături superioare și atribute care nu le sunt proprii; trăsături cum ar fi dragostea, rațiunea, creativitatea și degetele opozabile, toate acestea luând
naștere, din întâmplare, din carbon, apă și câteva proteine. Nimeni nu e surprins atunci când un artist creează un tablou; evoluția (rațiunea și empirismul neajutate, necălăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu) ne cere să credem că artistul este creat din imagine.
Evoluționiștii teiști vor să Îl includă și pe Dumnezeu în această schemă. Ei simt nevoia (e o nevoie, cu siguranță). Dar pe care Dumnezeu? Pe Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov? Pe Dumnezeul Genezei? Vă rog! Dacă puteți desprinde ideea evoluției speciilor din Geneză, atunci eu pot obține o zi și o oră pentru încheierea timpului de har, pentru decretul duminical și pentru timpul strâmtorării – toate din Cântarea Cântărilor.
Timaios al lui Platon este un exemplu antic al erorilor pe care le generează rațiunea și empirismul lipsite de Cuvântul lui Dumnezeu; teoria evoluționistă este o greșeală modernă. Dacă luăm în considerare toate aceste lucruri, Platon – cu tot cu oamenii lui care se transformă în moluște – este mult mai aproape de adevăr decât evoluționismul, cu urechile sale care respiră și cu proteinele și atomii săi de carbon care, de-a lungul a milioane de ani, s-au transformat în Euripide și Bode Miller.
Traducere: Ecaterina Pavel
5.463 Comentarii