Articol publicat de scriitorul american Clifford Goldstein
in revista Adventist Review.
Cu patru secole înainte de Hristos, filozoful grec Platon a expus doctrina formelor, a esențelor sau modelelor imuabile, eterne și imateriale, care sunt slab reflectate de lucrurile acestei lumi. Cercurile și triunghiurile pe care le vedem, spunea el, sunt doar copii ale Cercului perfect și ale Triunghiului perfect. Chiar și frumosul, de la muzica frumoasă la culorile frumoase, sunt astfel numai pentru că ele se împărtășesc din Forma Frumuseții.
Potrivit lui Platon, suntem ca niște oameni ale căror fețe au fost întotdeauna subjugate să privească un perete dintr-o peșteră; singura realitate pe care o vedem sunt umbre aruncate pe acest perete de obiectele aflate afară, în lumina soarelui. Pentru a putea vedea lumea reală și perfectă, lumea Formelor pure, trebuie să ne îndepărtăm de acest perete și să pășim înspre lumină. Pentru Platon, acest lucru ar putea fi realizat numai prin educație.
Deși multă lume (inclusiv faimosul său discipol, Aristotel) a criticat metafizica lui Platon și, deși Platon nu a explicat niciodată suficient unde existau aceste forme perfecte (în „mintea lui Dumnezeu”, poate?), teoria Formelor pure se aseamănă izbitor cu relația dintre Hristos și biserica lui. Perfecțiunea absolută, care se presupune că exista în Formele pure, există, în schimb, în Isus Hristos, întruparea literală a desăvârșirii. Și, ca biserică, noi trebuie să reflectăm această desăvârșire. Faptul că noi nu suntem desăvârșiți este un lucru de înțeles; dar eșecul nostru nu știrbește cu nimic perfecțiunea lui Hristos și adevărul perfect care vine de la El.
Indiferent de cât de multe greșeli facem noi, ca biserică, indiferent de câte erori comite președintele Conferinței locale sau chiar al Conferința Generale, adevărul în Hristos rămâne neschimbat. În același fel în care lumea Formelor pure a lui Platon rămânea neafectată de reflexia imperfectă a lumii, adevărul pe care Hristos l-a dat acestei biserici nu este afectat de modul defectuos al bisericii de a trăi acel adevăr.
Poetul american Walt Whitman a scris odată: „Numai ceea ce se dovedește fiecărui bărbat și fiecărei femei este adevărat, / Este adevărat numai ceea ce nimeni nu neagă.” Ceva mai greșit nici că ar fi putut scrie cineva vreodată! Adevărul este adevăr – indiferent de ce crede sau neagă orice bărbat sau femeie.
La ce mă refer? În cazul în care, de exemplu, orice persoană care ține Sabatul ar începe să țină duminica, acest lucru ar desființa Sabatul zilei a șaptea? Oare validitatea acestui adevăr depinde, în vreun fel, de cât de mulți oameni respectă Sabatul sau de calitatea ascultării lor? Chiar mai important, este cumva acel adevăr afectat în vreun fel de caracterul moral al celor care îl respectă? Daca Hitler ar fi fost un păzitor al Sabatului, ar invalida acest lucru adevărul Sabatului? Desigur că nu.
Dacă Hristos a intrat în a doua încăpere a Sanctuarului ceresc în 1844 pentru a începe judecata de cercetare, atunci toate cărțile, casetele, articolele și predicile scrise sau prezentate împotrivă nu pot schimba această realitate. Chiar dacă biserica adventistă s-ar disocia cu totul de această credință (cum doresc unii din rândurile noastre), acest lucru nu ar schimba nimic, cel puțin nu adevărul despre acest aspect. Acest adevăr, la fel ca orice alt adevăr în Hristos, nu poate fi schimbat, slăbit sau anulat prin acțiunile umane. Dacă votul unanim al unei sesiuni a Conferinței Generale ar decide că soarele nu va răsări, soarele nu ar fi, prin acest vot, împiedicat să răsară.
Noi trebuie să distingem mesajul de mesageri. Adevărurile acestea sunt adevăruri desăvârșite, chiar dacă noi le înțelegem sau le proclamăm într-un mod nedesăvârșit. Și mai important, adevărurile pe care le avem ca adventiști de ziua a șaptea rămân desăvârșite, orice am face noi, adventiștii, la nivel individual sau de biserică.
Toți aceia care sunt membri ai acestei biserici, la un moment dat trebuie să își pună o întrebare crucială: de ce sunt eu adventist de ziua a șaptea? Răspunsuri precum – Deoarece oamenii sunt iubitori, sau Pentru că am fost crescut în acest fel, sau Pentru că îmi place mâncarea – nu sunt suficient de bune. Ceea ce v-a atras mai întâi aici nu contează (poate că a fost hrana); ceea ce contează este motivul pentru care rămâneți, și anume, o convingere inspirată de Duhul Sfânt – născută din rugăciune, ascultare și studiul Cuvântului – o convingere că ne-au fost date adevăruri eterne sacre pe care nimeni altcineva nu le predică. Orice altceva vă va lăsa cu ochii ațintiți spre peretele din peșteră, în timp ce lumina adevărului strălucește viu în afara câmpului dumneavoastră vizual.
Traducere: Ecaterina Pavel
5.463 Comentarii