„Poveștile dau formă vieţilor noastre și în anumite cazuri, ajută la definirea unei persoane. Noi ne dorim să înţelegem modul în care poveștile ajung în creierul tău și ce îi fac acestuia”, a declarat coordonatorul unui studiu, neurologul Greogory Bernes, de la Universitatea Emory.
La studiul desfășurat pe parcursul a 19 zile consecutive au participat 21 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani. Voluntarii au fost rugaţi să citească romanul thriller Pompeii, scris de Robert Harris. Cartea a fost aleasă special, deoarece firul povestirii împletește cazul real al erupţiei vulcanului Mount Vesuvis din Italia, cu ficţiunea și prezentarea dramatică a desfășurării acţiunii.
În primele cinci și în ultimele cinci zile ale experimentului, participanţii nu au citit nici o pagină din carte, însă creierele lor în stare de repaus au fost scanate cu ajutorul tehnologiei de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (IRMf). În celelalte nouă zile, ei au lecturat aproximativ 30 de pagini în fiecare seară, iar în dimineţile următoare participau la un test legat de cele citite. De asemenea, pe parcursul acestor nouă zile, experţii au efectut scanări IRMf ale creierului atunci când se afla în stare de repaus.
Rezultatele scanărilor efectuate în dimineţile ulterioare serilor în care participanţii au citit au arătat o creștere a conexiunilor în două regiuni ale creierului: cortexul temporal stâng și șanţul central cerebral (Sulcus centralis cerebri). Prima zonă este responsabilă de receptivitatea individului la limbaj, iar cealaltă este regiunea cerebrală motrică senzorială primară (neuronii acestei zone joacă un rol important în reprezentarea senzaţiilor corpului). Aceste modificări petrecute la nivelul creierului au persistat și în următoarele cinci zile de la terminarea lecturii romanului.
„Schimbările neuronale găsite de noi și asociate cu senzaţia fizică și sistemele de mișcare sugerează că cititul unui roman te poate transpune în pielea protagonistului. Știam deja că o poveste bună te poate pune în pantofii altcuiva, într-un sens figurat. Acum observăm că s-ar putea petrece și ceva la nivel biologic”, punctează Berns.
sursa: semneletimpului.ro
5.463 Comentarii