Circulație oprită în totalitate! Județele Botoșani și Iași sunt sub cod roșu de ninsori și viscol puternic până mâine dimineață la ora 4.00

Adaugat la data aprilie 05, 2023 cu niciun comentariu

Vremea aprigă i-a făcut pe reprezentanții inspectoratelor școlare să decidă închiderea școlilor în aceste două județe, iar mâine cursurile sunt suspendate. O decizie asemănătoare a fost luată și pentru o parte școlile din județul Neamț.

Primarul Mihai Chirica a anunţat că a dispus mobilizarea maximă a tuturor societăţilor din subordinea municipalităţii membre ale Comandamentului de Iarnă din municipiul Iaşi.

“Am cerut membrilor Comandamentului de Iarnă ca în această noapte să fie prezenţi la stradă cu toate efectivele de muncitori şi cu toate utilajele din dotare. Le-am spus foarte clar că trebuie să depună toate eforturile pentru ca oraşul nostru să treacă cu bine peste această situaţie deosebită. Ştiu că va fi dificil, dar mai ştiu că au toate resursele necesare pentru a trece cu bine această noapte. Este de datoria noastră să facem tot posibilul ca mâine dimineaţă oraşul să fie funcţional”, a declarat primarul Mihai Chirica.

05.04.2023

5.436 Comentarii

Lasa un comentariu