Ce este stilul de viaţă adventist şi cum a apărut el?

Bucuria vieții în deplină sănătate are la bază înțelegerea fenomenelor celor mai intime ale integrării și adaptării la schimbările permanente ale mediului intern și extern. Menținerea ei este un argument pentru asumarea celor mai noi descoperiri științifice în domeniu.

Vă invităm să citiți al doilea articol dintr-o serie de materiale informative scrise de dr. Emil Rădulescu, realizatorul Rubricii de sănătate din cadrul Matinalului de la Radio Vocea Speranței. Bazandu-se pe o solida experienta clinica, doctorul Emil Radulescu imbina armonios limbajul profesional cu cel al omului obisnuit.

Încă de la început, o mică observaţie: în timp ce, în literatura medicală din zilele noastre, se fac referiri numeroase la stilul de viaţă adventist, până în prezent nu se aminteşte nimic de vreun stil de viaţă catolic, luteran, ortodox, baptist sau penticostal.

În general, bisericile n-au acordat o importanţă deosebită relaţiei dintre o vieţuire sănătoasă şi spiritualitate. Aceasta se datorează concepţiei că fiinţa umană are o natură dublă, fiind alcătuită din suflet şi corp. Cei care au această concepţie acordă sufletului o valoare mult mai mare decât corpului, care se consideră că este o închisoare pentru suflet. Din aceste motive, de-a lungul veacurilor, creştinii au scris prea puţin referitor la menţinerea unui corp sănătos şi, ca o consecinţă a păcatului, boala şi moartea n-au mai fost considerate ca anomalii în universul nostru.

Adventiştii de ziua a şaptea consideră că Dumnezeu ne-a creat ca un mănunchi de facultăţi fizice, mintale şi spirituale, fiecare faţetă fiind importantă pentru funcţionarea armonioasă a organismului uman. Obiceiurile nesănătoase alterează capacităţile mintale. Violarea legilor fizice ale organismului constituie un păcat. Sfânta Scriptură afirmă că trupul nostru este templul Duhului Sfânt, iar adventiştii au dat crezare acestei afirmaţii. Ei cred că sănătatea trebuie să fie o componentă a desăvârşirii creştine.

Adventiştii de ziua a şaptea au ajuns la înţelegerea că modul de a trăi are importanţă în relaţia cu Dumnezeu, cu mediul înconjurător, cu societatea în care trăim şi că stilul de viaţă cu toate manifestările lui are consecinţe. Scopul stilului de viaţă este restaurarea chipului lui Dumnezeu în om.

Oamenii n-au fost lăsaţi să-şi urmeze propria conştiinţă, raţiunea sau tradiţiile, ci sunt chemaţi să adopte standardele cele mai înalte de sănătate. Sfânta Scriptură înţelege sănătatea într-un mod foarte larg, extinzându-se dincolo de aspectul fizic la toate celelalte aspecte ale vieţii. Conform Sfintei Scripturi, sănătatea este un dar şi o binecuvântare care implică anumite atitudini. Din nefericire, în zilele noastre, teologia nu acordă o atenţie deosebită problemelor de sănătate.

Folosind modelul edenic, stilul de viaţă adventist include alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică şi odihna, apa şi aerul curat, odihna necesară, razele soarelui, activitatea fizică şi evitarea tutunului, a ceaiului negru şi a cafelei. Mai mult chiar, include temperanţa şi în lucrurile bune.

Interesul lui Dumnezeu privind alimentaţia omului se vede chiar în primul capitol al Bibliei, unde se prezintă alimentaţia originară, care era pur vegetariană. Tot din acest capitol putem observa că alimentaţia avea şi un aspect moral. Neascultarea în acest domeniu – pomul cunoştinţei binelui și răului – a dus la primul păcat. După căderea în păcat, dieta originară a fost lărgită, dar a rămas vegetariană. Ştiinţa modernă a nutriţiei atestă avantajele alimentaţiei pur vegetariene, aşa cum reiese din luarea de poziţie a Societăţii Americane de Dietetică din anul 2009.

Ascultă Rubrica de Sănătate realizată de dr. Emil Rădulescu
la Radio Vocea Speranței!

Abia după potop s-a permis consumul de carne, dar cu restricţia de a nu folosi
carne cu sânge (Gen. 9:3,4) şi ulterior grăsime animală (Lev. 3:17).

Sfânta Scriptură respinge orice fatalism când este vorba de tratamentul sau prevenirea bolilor. Îngrijirea sănătăţii este o problemă morală, nu doar o opţiune. Este dovada loialităţii şi a responsabilităţii faţă de Dumnezeu.

Totul ţine de atitudinea noastră. Să crezi sau să nu crezi, iată întrebarea!

Dr. Emil Rădulescu