Poliţiştii Capitalei au confiscat peste 800 de kilograme de carne, peste 300 de kilograme de peşte şi produse din peşte, aproximativ 100 de litri de alcool şi peste 9.000 de ţigarete, în urma unor controale desfăşurate pe 26 şi 27, în pieţe din sectoarele 3 şi 5.
Carnea era ţinută în condiţii improprii comercializării sau era expriată, arată un comunicat al Poliţiei Capitalei. În urma controalelor, au fost întocmite patru dosare penale pentru evaziune fiscală şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 43.000 de lei.
„La un punct de lucru al unei societăţi comerciale din sectorul 3 s-a constatat faptul că reprezentantul acesteia nu poate prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea de 670 de kilograme de mezeluri, în valoare de 16.545 de lei şi 580 de ouă în valoare de 464 de lei, marfa astfel identificată fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, potrivit Poliţiei.
Tot în sectorul 3, la un alt punct de lucru al unei alte societăţi comerciale s-a constatat că reprezentantul acesteia nu poate prezenta documente de provenienţă pentru 312 kilograme peşte, în valoare de 5.826 de lei şi pentru 21 kg icre, în valoare de 5.420 de lei. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar marfa depistată a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, se mai arată în comunicat.
sursa: www.adevarul.ro
5.419 Comentarii