Dacă ai fi copil, cum ai vrea să îţi petreci 5 zile din vacanţă? Printre blocuri şi maşini, în faţa calculatorului şi având căştile pe urechi sau în mijlocul naturii, înconjurat de prieteni şi implicat în activităţi foarte captivante?
Ai optat pentru a doua variantă? Atunci îţi propunem taberele Asociaţiei Exploratori pentru viitor. Iar o Camporee Naţională reprezintă o ocazie excelentă de a cunoaşte copii şi instructori din toată ţara, de a participa la jocuri de tot felul şi de a întâlni provocări pe măsura vârstei tale.
Echipa emisiunii Exploratorii de la Speranţa TV a pregătit o nouă ediţie despre Camporeea desfăşurată în perioada 23 – 27 iulie 2014, la Coşna, pentru ca amintirile de la un astfel de eveniment să rămână cât mai vii in memoria participanţilor. Duminica trecută am văzut deschiderea oficială, fragmente de la careu, devoţionale ţi programul de seară, impresii şi interviuri despre activităţi, ateliere, traseul de orientare, cursa cu obstacole şi traseul pregătit pentru finaliştii Olimpiadei de Specializări.
Partea a doua vă prezintă activităţile şi momentele importante din ultimele zile ale acestui eveniment: proiectul Urban Life – cu instituţii ca aeroportul, spitalul, clubul de echitaţie, clubul de alpinism şi multe altele, prezente în orăşel; jocul de supravieţuire, momente de la devoţionale şi programul de seară; studiul creativ pentru Şcoala de Sabat şi cireaşa de pe tort: botezul unuia dintre exploratorii participanţi în camporee.
Vă invităm să urmăriţi acest material duminică, 12 octombrie 2014, de la ora 10:00, la Speranţa TV. Vizionare plăcută!
Mioara Mihai, Speranţa TV
5.435 Comentarii