Biserica în Acțiune – Concertul Taberei de Muzică Moieciu 2016 – in reluare Sambata de la ora 17.00

Adaugat la data septembrie 01, 2015 cu niciun comentariu

Speranța Tv vă invită din nou să ascultați armonii muzicale. În data de 9 iulie 2016, echipa noastră a fost prezentă în “inima muntelui”, la Moieciu, în mijlocul unui peisaj deosebit. Motivul? Tabăra de Muzică și Arte Plastice 2016, organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din zona Muntenia. Timp de o săptămână, peste 90 copii, au participat în această tabără pentru a-și dezvolta talentele primite din partea lui Dumnezeu. Susținuți de părinți, motivați de liderii bisericii și iubiți de profesori, copii au experimentat diverse activități artistice. Acestea au rolul de a-i forma și de a le dezvolta capacități importante cum ar fi: creativitatea, lucrul în echipă, expresivitatea, răbdarea, puterea de concentrare, memoria, atenția distributivă. Cea mai mare parte din ei s-au înscris la cursuri de muzică: pian, vioară, violoncel, flaut, clarinet, cor, orchestră. Dar alții copii au venit pentru a picta sau pentru a-și perfecționa talentul explorând și alte ramuri din lumea artelor plastice.

Rolul acestei tabere este unul important. Profesorii și părinții își doresc să creeze premisele pentru dezvoltarea copiilor. Cum? Prin prin educație, artă și spiritualitate. Mai mult decât arta în sine, valorează faptul că acești copii, experimentează bucuria închinării și laudei la adresa lui Dumnezeu. Cine sunt cei care s-au implicat și i-au îndrumat pe copii? Pastorii: Dorin Sisu, Gabriel Radu, Robert Mandache și profesorii: Mihai Nae, Lodrin Marin, Gabriel și Larisa Brașov, Nouraș Costea, Luminița Ocheana, Olivia Stănescu.

O parte din rezultatele frumoase ale acestei tabere de muzică, le puteți observa si dumneavoastră, urmărind emisiunea Biserica în Acțiune, vineri 9 septembrie 2016 de la ora 20:00, in reluare sambata 10 septembrie 2016, de la ora 17.00. Veți avea ocazia să ascultați un ansamblu vocal-instrumental format din copii și profesori, cu ocazia concertului susținut în Capela Centrului de Tineret “Respiro” de la Moieciu.

Audiție plăcută!

Redactor: Albert Codreanu

 

5.419 Comentarii

Lasa un comentariu