Autor: Bianca Timșa Stoicescu
Foto: Shutterstock
Am fost un copil care a citit enorm. Dar niciodată, niciodată, nu-mi pierdeam vremea cu descrierile – de case, de interioare, de natură. Ca atare, primul lucru pe care îl semnalez părintelui este să încerce să vadă ce tipuri de scriere respinge copilul. Chiar pe toate? Sau nu suportă poezia, poveștile fără dialog sau pe cele foarte lungi (care-l deprimă, spunându-i că niciodată nu va reuși să termine). Soluția mea pentru momentul când descoperiți ce anume nu-i place copilului este să citiți un rând unul, un rând altul. Sau să citească atât cât rezistă și restul să-i povestiți, ori să-i citiți. Cei care nu sunt de acord cu asta au tot dreptul – eu vă voi explica de ce consider că trebuie făcut astfel. Poate copilul nu se deprinde foarte bine cu cititul, dar simte că vă are alături, că nu-l disprețuiți, că aveți încredere în el și că, deși nu se pricepe la o chestie, pe altele le poate face.
Se poate foarte bine să descoperiți că aveți un copil care nu suportă să citească deloc. E trist. Dar sunt destui copii care, când erau mici nu au citit nimic, și, după 15 ani, au început să recupereze, ajungând chiar oameni de cultură. Așa că important este să păstrați legătura cu el, să-l respectați așa cum este și să alegeți între următoarele acțiuni:
1. îi citiți dv.
2. îl rugați să citească alternativ, mai ales în locurile unde vi se pare că acțiunea l-ar prinde, iar el a refuzat să citească pentru că nu-și imagina că există și lucruri așa drăguțe.
3. scoateți rezumate de pe net și îi citiți sau, pornind de la ideea că nu are de citit un roman, ci doar 3 pagini, îl poftiți să citească acest puțin – tot în tandem, dacă e necesar.
4. citiți cărțile singuri, rețineți expresii, cuvinte pe care le împărtășiți cu el, le îmbrăcați frumos și dacă vă va spune că îi place să vorbiți despre așa ceva îi explicați de unde ați luat acele minunate idei și poate-l faceți curios.
Aceste soluții cer atenția dv și timpul dv. Niciun părinte al cărui copil care citește din proprie plăcere nu se poate lăuda cu faptul că a avut vreun aport la educarea copilului. În schimb cel care-și va face copilul să citească prin răbdare și înțelepciune, este părintele care are voie să deschidă gura în fața altora. Cel de care copiii se roagă să nu le ia cartea din mână sau să nu le stingă lumina, că încă mai vor să citească, nu au niciun merit în dezvoltarea copiilor lor. Doar că, genetic, le-au transmis interesul.
Pe de altă parte, și acum mă pregătesc să încasez palme și pumni: ceea ce li se cere copiilor noștri să citească nu prea e relevant pentru viața lor sau nu prea e accesibil pentru modul în care sunt formați, modelați de societatea noastră. Ar trebui să predau româna, dacă n-aș face ceea ce fac acum, deci am tocit literatura noastră, dar ceea ce sunt obligați copiii să învețe la vârsta lor, nu răspunde nevoilor lor imediate, ori ei așa sunt crescuți – să primească lucruri care să le fie de folos, nu idei.
Și ca să fiu și mai enervantă – Ion Creangă scris în limba română i-ar atrage pe copii, dar Ion Creangă în moldoveneasca lui îi determină să-l respingă. Eu știu că am citit Amintirile cu dicționarul lângă mine și eram fericită să învăț toate acele cuvinte, mă fascina să-mi adaug cuvânt după cuvânt la dicționarul din mintea mea, dar în zilele noastre am auzit doar disperările mamelor care nu pricep de ce nu le place Creangă copiilor lor.
Pentru că nu e nimic de plăcut dacă nu te simți stăpân pe ceea ce faci: ori, citind capitole în care din 5 cuvinte 2 nu sunt de înțeles, te simți neputincios, simți un disconfort care te determină să arunci cartea.
Copiii nu mai sunt ca noi, odată. Ajutor le putem da, dar în modul în care au ei nevoie, nu cum ne imaginăm noi – să-i batem la cap, să le batem obrazul, să-i facem de râs în fața cunoscuților, să-i umilim…
Dacă veți reuși să-i ajutați să găsească un stil de carte care le e drag și le dați o mână de ajutor cu ceea ce e în programă, rezolvați mai mult decât dacă trageți oblonul pe motiv că *e prost* sau *nu e făcut pentru citit*.
Nu se știe dacă nu cumva prin răbdarea dv îi veți ajuta să ajungă acolo unde, oricum, învățătorii sau profesorii nu le dau nicio șansă – pentru că dv vă iubiți cu adevărat copilul, nu are rost să vă dați bătuți, chiar dacă profesorii ridică din umeri și spun: caz pierdut!
Un penultim gând: când copiii încep să citească, puneți-i să citească folosind vocea, pentru ca să îi auziți și să-i ajutați la pronunțarea literelor, jucați-vă cu ei – propuneți-le să aibă un creion în gură când citesc, pentru dicție și nu vă dați înapoi să faceți același lucru, imprimați-le însemnătatea semnelor de punctuație, prin modul în care dv citiți. Poate la început va fi mai greu, poate chiar ia timp mult și copilul are de citit o tonă. Important este să citească tare, cât poate, iar restul îl veți ajuta dv. Decât să nu aibă intonație, să nu se concentreze, mai bine rezolvați toate lucrurile în acest timp și apoi îi dați o mână de ajutor cu povestirea romanului sau fragmentului…
Și-acum ultimul gând: există cărți potrivite pentru anumite vârste, dar într-un mod ciudat nu sunt cunoscute sau copiilor le sunt recomandate unele care îi disperă prin lungime sau subiect trist. Faceți rost de o listă de cărți realiste pentru vârstele copiilor dv și mergeți pe aceea. Repet: cu ce e necesar, să le fiți suport; cu ce le place, lăsați-i să se desfete.
Bianca Timșa Stoicescu realizează la Radio Vocea Speranței emisiunea de educație „Anii de acasă”, care se difuzează în fiecare sâmbătă de la ora 12 și marți de la ora 13.30, și povestirile pentru copii, difuzate de luni până vineri de la ora 7.20.
5.463 Comentarii