Avionul de pasageri C919, primul fabricat în China, și-a încheiat cu succes primul zbor comercial

Adaugat la data mai 29, 2023 cu niciun comentariu

Avionul, care are 164 de locuri, a fost construit de Commercial Aviation Corporation din China (Comac), în speranța de a opri dominația avioanelor Airbus și Boeing. Deși construit integral în China, modelul s-a bazat pe componente occidentale, inclusiv motoare și sisteme electrice și electronice.

China Eastern Airline, susținută de stat, a comandat cinci avioane. Comac spune că a obținut deja peste 1.200 de comenzi pentru C919. Unii experți spun însă că majoritatea acestor comenzi sunt de fapt scrisori de intenție venite de la clienți autohtoni. Oricum, compania intenționează să producă 150 de avioane în fiecare an, timp de cinci ani.

Președintele Xi Jinping, care a stat în cabina primului avion chinezesc în urmă cu câțiva ani, a descris proiectul drept una dintre cele mai inovatoare realizări ale Chinei. C919 a făcut mai multe zboruri de testare din 2017 până acum, dar niciodată curse de linie.

29.05.2023

5.463 Comentarii

Lasa un comentariu