Accidentul de tren de la Galați: Acul vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziția de 75 km/h

Adaugat la data martie 27, 2023 cu niciun comentariu

O persoană şi-a pierdut viaţa, Sâmbătă seara, iar alte trei au ajuns la spital, după ce o locomotivă a lovit un tren de călători în Gara Galaţi. Trei dintre victime sunt angajaţi ai CFR, iar cea de-a patra un călător aflat în vagon. Mecanicul de locomotivă a declarat Poliției că locomotiva a accelerat brusc și că nu a mai funcționat sistemul de frânare. Martorii spun și ei că locomotiva a rămas fără frâne. Un dosar penal a fost întocmit pentru ucidere și vătămare din culpă. Directorul general al CFR Călători a reacționat printr-un comunicat.

Familia femeii care a murit în urma accidentului feroviar este în stare de șoc. Femeia avea doi copii – un băiat de 26 de ani și o adolescentă de 14. Aceștia au vorbit cu mama lor ieri, în jurul prânzului. Seara, în jurul orei 20.30, au aflat că ea a murit.

Pasagerul și conductorul care se aflau în vagonul lovit au fost operați de urgență și sunt internați la Terapie Intensivă.

Starea lor este stabilă, mai grav este pasagerul, care are politraumatisme și mai multe fracturi. Mecanicul a fost externat.

„Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani!”, a transmis directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.

sursa: TVR Info

26.03.2023

5.436 Comentarii

Lasa un comentariu