Românii generează anual peste 100.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), ceea ce face din țara noastră unul dintre cele mai poluate state europene, chiar dacă există țări care produc cantități mult mai importante de deșeuri.
Problema e că în România rata de colectare ajunge la 35%, în cele mai optimiste estimări, în condițiile în care media europeană este de 45,9% la nivelul anului 2020. Cel mai des, românii reciclează mașini de de spălat (70,67%), iar cel mai greu se despart de telefoanele mobile (11%), arată datele Asociației ENVIRON, una dintre cele mai importante organizații din țara noastră care reciclează DEEE.
Cu ocazia Zilei Pământului (22 aprilie), reprezentanții ENVIRON trag un semnal de alarmă și spun că a venit momentul ca reciclarea electronicelor să facă parte din educația românilor, așa cum se întâmplă în țările civilizate fin UE.
În cei 16 ani de activitate, ENVIRON a colectat peste 160.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice. Doar anul trecut au fost colectate și reciclate 39.343 tone DEEE. În top se află mașinile de spălat (70,67%), frigiderele (12,1%), televizoarele și monitoarele (8,71%), respectiv echipamentele de mici dimensiuni (7,13%). În total, ENVIRON a gestionat anul trecut 1.436.555 de DEEE. Cele mai multe fac parte din categoria deșeurilor de mici dimensiuni (561.030 bucăți). Urmează mașinile de spălat (560.520 bucăți), televizoarele și monitoarele (228.451 bucăți) și frigiderele (86.554 bucăți).
22.04.2023
5.436 Comentarii